Poetul şi eseistul polonez Adam Zagajewski a murit la vârsta de 75 de ani

Poetul şi eseistul polonez Adam Zagajewski a murit la vârsta de 75 de ani, informează luni dpa.

O personalitate a lumii culturale poloneze, Zagajewski a devenit cunoscut la nivel internaţional, printre altele, pentru poemul său „Încearcă să lauzi lumea mutilată”, publicat după atacurile de la 11 septembrie 2001.

Moartea sa la Cracovia duminică seară este o „mare pierdere pentru literatura poloneză”, a declarat preşedintele Andrzej Duda pe Twitter.

Zagajewski s-a născut în 1945 în Lwow, azi Lviv în Ucraina, unul dintre centrele vieţii intelectuale şi ştiinţifice poloneze de dinainte de război.

A studiat filosofia şi psihologia la Cracovia, asistând la opresiunea politică şi la retorica antisemită a autorităţilor comuniste care a culminat cu evenimentele din martie 1968.

Întotdeauna un avocat al libertăţii, el a semnat o scrisoare care protesta împotriva includerii unei referinţe la rolul principal al Uniunii Sovietice la constituţia poloneză, gest care i-a adus interdicţia de publicare.

După ce comuniştii au introdus legea marţială în Polonia, Zagajewski a emigrat la Paris. S-a întors în Polonia democratică două decenii mai târziu, fără a se feri să fie un critic al procesului de transformare al ţării sale.

Zagajewski a fost adesea considerat unul dintre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, onoare care nu i-a fost acordată niciodată.

A fost recompensat însă cu numeroasele premii printre care Premiul Internaţional Neustadt pentru Literatură, Premiul European de Poezie şi Premiul Heinrich Mann.AGERPRES