Un număr de 120 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise luni de Grupul de Comunicare Strategică.
Conform GCS, este vorba despre 64 bărbaţi şi 56 femei, persoane internate în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Ilfov şi din Bucureşti.
Două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30 – 39 ani, cinci la categoria de vârstă 40 – 49 ani, şapte la categoria de vârstă 50 – 59 ani, 41 la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 35 la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 30 la categoria de peste 80 de ani.
116 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru patru pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 24.190 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.
Totodată, 189 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei.
La nivel mondial, până pe 4 aprilie, au murit 2.791.055 de persoane. AGERPRES