Primăria va prelua gestionarea serviciului de termoficare din municipiu

Începând cu data de 30 aprilie, Primăria va prelua contractul de furnizare a energiei termice în municipiul Iaşi de la Veolia Energie Iaşi, un acord în acest sens urmând a fi semnat în următoarea perioadă. Anunţul a fost făcut, astăzi, într-o conferinţă de presă, de primarul Mihai Chirica, acesta precizând că municipalitatea a fost deja notificată de conducerea Veolia Energie Iaşi privind încheierea unilaterală a contractului de delegare a serviciului de termoficare. „Vreau să precizez de la bun început că relaţia Primăriei Municipiului Iaşi cu Veolia Energie Iaşi a fost una corectă, onestă, bazată pe dialog. Mi-ar plăcea ca pe perioada care va urma, într-un context mai favorabil pentru ambele părţi, să putem avea un partener de aceeaşi calitate”, a afirmat edilul. Potrivit acestuia, pierderile înregistrate în ultimii nouă ani de Veolia Energie Iaşi, perioadă în care a gestionat serviciul de termoficare centralizată a municipiului, la care sunt racordaţi, în acest moment, peste 32.000 de consumatori (persoane fizice şi persoane juridice), se ridică la 146 de milioane de lei. În acelaşi timp, investiţiile făcute de autorităţile locale în perioada în care serviciul de termoficare din municipiul Iaşi a fost gestionat de companie s-au ridicat la suma de 173 de milioane de euro, iar 10,5 milioane de euro reprezintă suma investită de Veolia Energie Iaşi pentru buna desfăşurare a activităţii. „Nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce a fost până acum, decât sigla care apare pe contractul încheiat de clienţii sistemului de termoficare. Nu intenţionăm în perioada următoare să modificăm tariful la energia termică. Singura chestiune pe care o avem în vedere este creşterea nivelului de subvenţionare, dat atât timp cât noi suntem, în continuare, operatori ai sistemului de termoficare este ca şi cum am muta banii din buzunarul stâng în buzunarul drept. În momentul în care vom ajunge la o concluzie cu Ministerul Energiei, cu ANRE şi ANRSC, atunci vom discuta despre o altă politică de tarifare a energiei termice în municipiul Iaşi”, a afirmat primarul. Acesta i-a asigurat pe ieşeni că de 1 Mai, aceştia vor avea apă caldă la robinete, ca urmare a sistării furnizării agentului teemic în calorifere şi trecerii CET I de pe cărbune pe gaz metan  „Începând cu data de 30 aprilie, compania Veolia Energie Iaşi va consemna încetarea de comun acord a relaţiei contractuale între aceasta şi Primăria Municipiului Iaşi şi continuarea prestării serviciului de termoficare pentru o perioadă de maximum 90 de zile, în conformitate cu prevederile legii, perioadă în care vom face toate diligenţele necesare pentru a crea noul operator de termoficare, respectiv Municipiul Iaşi. Am mai trecut printr-un proces similar, dar în condiţii mult mai grele, mult mai dificile, dar de această dată avem lângă noi o companie foarte bine profesionalizată. În anul 2021, când compania de termoficare era la noi, această activitate era realizată cu peste 1.200 de angajaţi. În acest moment, activitatea se execută cu 354 de angajaţi, deci cu o treime din numărul de angajaţi din 2012, lucru care a putut fi posibil datorită rigorii de care a dat dovadă o campanie privată care face parte dintr-un grup internaţional şi care ştie că trebuie să facă tot ce este posibil pentru profesionalizare şi pentru a avea un efect economic pozitiv”, a declarat şeful municipalităţii. În ceea ce-i priveşte pe angajaţi, potrivit primarului, aceştia urmează să fie preluaţi „la pachet”, conform legislaţiei actuale, cu aceleaşi drepturi salariale, de către Municipiul Iaşi. „Mai mult decât atât, vom crea şi premisele aducerii unor noi profesionişti în locul celor care vor ieşi la pensie, este vorba despre 30 – 40 de persoane care urmează să fie pregătite pentru acest lucru în cursul următorului an”, a precizat edilul. Primarul a dat asigurări că toţi cei 354 de angajaţi ai Veolia Energie Iaşi vor primi salarii compensatorii, precum şi prima pentru ziua de 1 Mai, aşa cum este prevăzut în contractul colectiv de muncă. „Întregul pachet de salarizare este pus la dispoziţie de compania Veolia Energie Iaşi, care din calculele pe care le-a făcut şi ni le-a transmis îşi nouă n cursul zilei de ieri, va mai cheltui aproximativ două milioane de euro pentru a asigura această tranziţie de maxim 90 de zile, dinspre dumnealor către Municipiul Iaşi. Vom încerca să înfiinţăm o structură sub aparenţa unei întreprinderi, dar care, de fapt, va funcţiona împreună cu SC Termoservice SA, care îşi va desfăşura activitatea independent, ca un centru de cost, în sensul că vom avea o evidenţă foarte clară a tot ceea ce se întâmplă, cu un sistem de salarizare propriu şi cu o evidenţă financiar contabilă total independentă de ceea ce se întâmplă acum la SC Termoservice SA”, a mai declarat, în încheiere, primarul. (E.M.)