Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, va fi prezentă vineri, 4 iunie, la Iaşi, în cadrul unei vizite de lucru, în cadrul căreia va participa la activități de vaccinare, inclusiv în mediul rural, și va avea, printre altele, întâlniri cu reprezentanți ai Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași, precum și cu managerii spitalelor din subordinea Ministerului Sănătății.
De asemenea, Ioana Mihăilă se va întâlni cu medicii de familie și conducerile Direcţiei de Sănătate Publică, Casei Judeţene de Asigurări de Sănăîtate şi cu reprezentanţii Instituţiei Prfectului Judeţului Iaşi, informează, într-un comunicat, Biroul de presă al Ministerului Sănătăţii.
La ora 16.00, ministrul Sănătăţii va fi prezent la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”, la deschiderea Maratonului de vaccinare, după care va susţine o declaraţie de presă.
După vizita la Iaşi, ministrul Sănăăţii, Ioana Mihăilă, se va afla, sâmbătă şi duminică, în judeţele Vaslui şi Vrancea. (E.M.)