Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, a declarat, luni, că timbrul literar trebuie „să nu limiteze în niciun caz, ci să ajute lectura”, precizând că este „important să nu aibă nimeni de suferit” şi ca publicul să câştige în urma acestei decizii.
„Este o iniţiativă în Parlament, este o dezbatere, ea a avut şi lucruri bune, orice dezbatere care aduce în prim-plan chestiunile culturale eu o salut şi mă bucur că şi media a fost mult mai atentă. (…) Am văzut din nou intelectuali importanţi care au venit în confruntare. Sigur, am şi eu un punct de vedere. E o discuţie nuanţată. E o iniţiativă în Parlament, într-adevăr, Guvernul nu a avut nici un fel de… să vedem cum se va concretiza. Ea a trecut tacit de Senat, a ajuns în Camera Deputaţilor, dezbaterea continuă şi vom vedea”, a spus ministrul Culturii, într-un interviu acordat RFI.În acest context, Ionuţ Vulpescu a subliniat că „important ar fi ca această decizie să nu limiteze în nici un caz, ci să ajute lectura, e foarte important, e important să nu aibă nimeni de suferit”.”Important este să câştige publicul. Discuţia a fost în jurul timbrului literar, nu al timbrului cultural, am văzut că pe celelalte zone lucrurile au fost mai paşnice şi nu au creat atâtea polemici”, a precizat Ionuţ Vulpescu.O petiţie împotriva timbrului literar, aflat în discuţie publică de aproximativ o lună, care poate fi semnată atât în mai multe librării din ţară, cât şi online, a fost iniţiată la sfârşitul săptămânii trecute, informează un comunicat al Asociaţiei Editorilor din România (AER).Potrivit iniţiatorilor, strângerea de semnături are ca scop sensibilizarea clasei politice, dar şi a instituţiei Avocatului Poporului, singurul care poate inteveni în acest moment cu o sesizare de neconstituţionalitate privind legea timbrului literar.Potrivit legii 35/ 1994, care instituie timbrul cultural, orice carte de beletristică trebuie să aibă adăugat în preţ un timbru literar în cuantum de 2%, care să fie virat uniunilor de creaţie din domeniu, principalul beneficiar fiind Uniunea Scriitorilor din România (USR), condusă de Nicolae Manolescu.Un grup de parlamentari a iniţiat anul trecut o propunere legislativă care transformă timbrul într-unul cu valoare fixă de 1 leu. Propunerea a fost adoptată tacit în Senat în decembrie 2014 şi a fost oprită de la adoptarea în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor la începutul lunii februarie 2015, la intervenţia editorilor, a producătorilor de fonograme şi a organizatorilor de spectacole, care nu au fost consultaţi în niciun stadiu al elaborării proiectului, se mai arată în comunicatul citat.