Potrivit ultimelor infomații legate de transmiterea tulpinei Delta a virusului COVID-19, specialiștii au stabilit că aceasta poate provoca forme grave de boală, fapt întâlnit în special la persoanele nevaccinate. De asemenea, s-a constatat că persoanele vaccinate nu sunt în totalitate protejate în fața tulpinii Delta și că pot transmite virusul altor persoane.
„Având în vedere toate aceste aspecte, rezultă că varianta Delta este mai contagioasă și mai severă decat alte tulpini de coronavirus. Prin urmare, recomandăm populației județului Iași să trateze cu maximă seriozitate pericolul determinat de aceste noi infectări și să respecte cu strictețe măsurile de protecție prin purtarea măștilor, prin respectarea distanțării fizice și prin spălarea și dezinfecția mâinilor.
Trebuie avute în vedere toate aceste reguli, în condițiile creșterii incidenței, determinată în ultima perioada și de o mobilitate accentuată a persoanelor care vin din afara ţării și de faptul că ne aflăm în perioada concediilor din sezonul estival”, precizează într-un comunicat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi.
Potrivit documentului, vaccinurile rămân în continuare eficiente în prevenirea formelor grave de boală, a spitalizărilor și a deceselor, fiind cea mai bună apărare împotriva tulpinii Delta.„Vaccinarea împotriva COVID-19 împiedică în proporție de 90% formele severe ale bolii, dar poate fi mai puțin eficace în privinţa transmisiei virusului.
Pentru a ne proteja, recomandăm vaccinarea la centrele puse la dispoziția populației pe raza județului Iași”, se arată în încheierea comunicatului DSP Iaşi.
Vaccinarea este un act benevol și gratuit. Dacă ne vaccinăm cât mai mulți, vom reveni repede la o viață normală.