Cîmpeanu: Programul de implementare a proiectului „România educată” va trebui să fie disponibil până la 10 septembrie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că programul de implementare a proiectului ‘România educată ‘ va trebui să fie disponibil până la data de 10 septembrie, precizând că pentru atingerea obiectivului intermediar asumat prin proiect, de alocare a 4,7% din PIB pentru Educaţie, sunt avute în vedere sume din PNRR, bani din Fondul Social European şi finanţări de la bugetul de stat.

„Astăzi am avut prima şedinţă a Comitetului interministerial pentru implementarea proiectului ‘România educată”. A fost o întâlnire, practic, în pregătirea viitoarei întâlniri care va fi, joi, 2 septembrie, la ora 13.00, întâlnire la care fiecare dintre ministerele reprezentate în comitetul interministerial va primi materiale şi se va pronunţa din perspectiva ministerului pe care îl reprezintă cu privire la programul de implementare care va trebui să fie disponibil până la 10 septembrie, conform termenului asumat prin memorandum la nivel de Guvern. Am prezentat situaţia actuală şi am prezentat obiectivele pe care trebuie să le îndeplinim prin proiectul ‘România educată’. Lucrurile nu sunt deloc îmbucurătoare, după cum bine ştim ‘”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, joi, la finalul reuniunii Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării proiectului „România Educată”.

 

Anterior, în cadrul reuniunii Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării proiectului „România Educată” condusă de premierul Florin Cîţu, ministrul a precizat, printre altele, că una dintre provocările cu care se confruntă sistemul de educaţie românesc este subfinanţarea.

„Suntem la aproape 3,6% din PIB, în condiţiile în care în „România educată” ne-am asumat cu toţii prin memorandum în Guvern să atingem ca obiectiv intermediar 4,7% din PIB, aceasta fiind media europeană pentru alocări în educaţie. Alocările, sigur că da, trebuie să fie direcţionate acolo unde ele pot genera rezultate sigure. Înţeleg şi susţin întotdeauna principiul conform căruia întotdeauna în Educaţie rezultatele se pot vedea pe termen mediu şi lung, dar putem să avem o strategie coerentă, ăsta este rolul nostru, mai exact un program de implementare a proiectului ‘România educată’ prin care să direcţionăm într-o manieră eficientă aceste investiţii în Educaţie”, a declarat Cîmpeanu.

Întrebat, la finalul reuniunii, care este garanţia că proiectul „România educată” va fi implementat cu succes, ministrul a răspuns: „Ştiu un lucru foarte sigur, dacă nu începem, nu terminăm”.

„Deci, din această perspectivă, dacă suntem responsabili, înţelegem cu toţii că trebuie să începem şi înseamnă şi forţe politice, de la stânga la dreapta, şi societate, şi actori direcţi, profesori, personal didactic auxiliar didactic şi nedidactic, şi elevi, şi părinţi şi întreaga societate. Deci, asta este garanţia, nevoia, garanţia constă în cifrele pe care vi le-am prezentat la început, care arată o situaţie alarmantă în sistemul de educaţie românesc şi determinarea pe care o avem la nivelul Guvernului, a Comitetului interministerial pentru a face această schimbare”, a spus Cîmpeanu.

Cîmpeanu a explicat că România va atinge un procent de 4,7% din PIB pentru Educaţie prin „construcţie bugetară”, întrebat în acest sens.

„Este un obiectiv intermediar, va trebui să aşteptăm finalizarea negocierilor pe PNRR, în care ‘România educată’ are alocări directe de 3,6 miliarde de euro, care nu au fost modificate pe parcursul negocierilor. După ce vom avea semnate contractele pe PNRR, vom şti cât avem din PNRR, vom şti cât putem accesa din fonduri europene clasice, să le spunem, Fondul Social European şi în completare va trebui să alocăm de la bugetul de stat. Obiectivul este ca toate acestea împreună să ajungă la 4,7 % din PIB. Anul acesta avem deja o rectificare, rectificare care ne va asigura funcţionarea până la finalul anului, cu toate cerinţele pe care le-am prezentat defalcat pe capitole”, a mai afirmat ministrul. AGERPRES