24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Trăim pe nisipuri mișcătoare. Sub tălpile noastre nimic nu mai este stabil. Totul se mișcă, totul se află într-o continuă schimbare, dar nu doar ca formă, cât mai ales ca stare, de la solid la lichid, de la lichid la gazos. Nimic nu confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun, chiar dacă ne place să credem că acesta este drumul viitorului nostru. Din toate colțurile ne apar semnale, ca într-un joc de lumini, că tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru este de fapt expresia pirotehnică a trecerii noastre prin viață. Avem nevoie de o astfel de hartă sinoptică a trecerii prin spațiu, o hartă care să ne memoreze înaintarea, dar mai ales care să ne semnalizeze încotro mergem, unde ne aflăm, la o anumită oră. Precizia unei astfel de identificări ne este necesară viziunii noastre în viitor.
La nivelul discursului politic putem spune că nu am evoluat cu nimic în această direcție, drept pentru care suntem obligați să constatăm lipsa de viziune și, mai ales, lipsa resurselor de a ne face mea culpa, condiții fără de care nu putem să ne evaluăm pierderile, pagubele.
Intrarea în scenă, de partea ”celor care contează”, a PSD aruncă în aer fărâma de credibilitate pe care fondatorii conceptului ”Muie PSD” încercau să-și construiască un viitor nepătat, cel puțin. Dintr-o data, ”aritmetica parlamentară” le dă peste mână, dar mai ales peste gură, arătându-le adevăratul sens al formulei amendate acum de viața reală, de mișcarea astrelor, de ceea ce se întâmplă mișcător de jur împrejurul scenei politice și nu numai.
Liberalii din ce în ce mai supărați pe cel care le-a fost General la câștig, dinspre partea lui Ludovic Orban, dar și dinspre încercuirea lui Florin Cîțu s-au trezit în ranița unui alt general, de această data autentic, de armată, chiar dacă este acum trecut în rezervă, fiind pur și simplu somați să facă pași înainte înspre PSD, singura cale de ieşire din încercuire. Om astfel de mișcare, cândva imposibilă de acceptat, astăzi nu le oferă decât rațiunea salvării, de fapt a scoaterii țării la lumină.
Tot în plan general se mai poate observa o jucărie stricată, care continua să facă zgomot, chiar așa chircită cum este, pe care Dacian Cioloș încearcă într-o nefirească disperare, să o bage sub botul liberalilor, sub forma unei alternative credibile la ieșirea din mlaștina pe care tot ei au construit-o.
Avem nevoie de o grabnică trezire. O trezire ce nu ar trebui așteptată din alcool, ci mai ales din prostie. Avem nevoie de acest pas în lateral din mocirla care ne înghite, astfel încât toți cei care s-au pretins a fi tobă de carte să-și dea mai întâi, pe bune, examenul de maturitate.
Mult invocatul guvern de tehnocrați, de specialiști, nu poate fi exclus din rândul politicienilor, motivația asumării responsabilității guvernării în numele poporului, ci pur și simplu ar trebui să reprezinte țara, de la înălțimea priceperii lor în specialitatea aleasă ca titulatură a ministerului. Astfel la economie să nu fie pus un ginecolog, iar la sănătate să nu apară un specialist în mecanică fină. Doctorul să fie doctor și inginerul să fie inginer, așa cum economistul să fie acel specialist care nu culege datele de prin revistele de specialitate sau chiar din cotidianul Gazeta Spoturilor, la rubrica lui Tolontan, atâta timp cât ele rezultă din formule de calcul, verificate de practica unei realități care, deocamdată, într-adevăr, nu calculul ne omoară.
Dacă aritmetica parlamentară ne obligă să facem guvern și cu dracul, atunci așa să fie, atâta timp cât această aritmetică nu are nimic în comun cu Arhimede. Ea ține mai mult de un calcul astral, de o interpretare cosmică a realității, din care ne pregătim să ieșim, fără a evada. Rămânem cu picioarele pe pământ, dar cu capul în nori, astfel încât să reușim să înregistrăm toate abaterile de la normalitate, fără însă a le ignora, chiar dacă reacție noastră nu este pe măsura violenței desfășurării lor. Dacă acolo sus, dincolo de nori, ni se cere că tăiem răul de la rădăcini, de fiecare dată trebuie să avem în vedere că rădăcinile sunt de fapt picioarele noastre. Este mult mai indicat să nu dăm cu coasa peste ele, ci să ne unduim picioarele, astfel încât moțul nostru să nu mai supere înălțimile nesuferite, dar suverane.
ADI CRISTI
