STÂNG, DREPT, STÂNGUL!

Din ce în ce mai multe autospeciale ale Poliției cad pradă accidentelor rutiere. Ca un făcut, mașinile Poliției sunt arătate cu degetul, reușindu-se astfel să fie caricaturizată importanța celor care sunt plătiți din banii publici să aibă grijă de liniștea și ordinea publică. De la accidentul mortal în care a căzut victimă fetița Raisa, în fiecare zi televiziunile și-au făcut un obicei de a prezenta o mașină a poliției implicată într-un accident rutier. NU mai contează expunerii dacă acesta a fost sau nu cu victime. Contează ca mașina să fie avariată cât de cât, de jur împrejurul ei să poată fi filmate capota și portierele deschise și oamenii, dacă se poate, șiroind de jur împrejurul acestui tablou sinistru, la care se mai poate ”adăuga” un autobuz, un tramvai, un cap de tractor, astfel încât imaginea să aibă doza necesară de a înspăimânta. Evident că, prim planul tabloului este ocupat de autoutilitara Poliției, fie ea și a Poliției locale.
S-ar crede că, asistăm la compromiterea definitivă a instituției, mai ales că aceasta tocmai a reușit să iasă dintr-un marș în care lucrătorii de poliție acuzau înghețarea veniturilor salariale. De fapt, atacau pe cei cărora ar trebui să le mulțumească pentru faptul că le-au fost plătit salariile chiar și în condițiile lipsei de performanță, dictată prin viu grai și de imagine de către evenimentele rutiere din ce în ce mai numeroase, cu victime, lacrimi și durere.
În anii 50 România era țara în care incendiile de proporții încercau să treacă prin foc și pară avântul pe care clasa muncitoare reușise să-l ia, aruncând în stradă tot ce burghezia vremurilor de atunci reușise să adune în biblioteci numai bune de sacrificat spiritului proletar.
Poliția, ca instituţie a statului de drept, este investită de lege să vegheze la bunul mers al treburilor statului de drept, astfel încât, nimeni să nu fie mai presus de lege, așa cum nimeni nu ar trebui să fie privilegiat de funcția pe care o ocupă, decât în limita a ceea ce legea stabilește. Vorbim astfel despre libertatea de mișcare, „libertatea de a trece peste rând”, indemnizații substanțiale ce au în conținutul lor o serie explicită de avantaje, străine populației din turmă.
Cu toate acestea se naște un paradox, pe care ar trebui să-l explicăm „pas cu pas”. Funcția pe care, de regulă, aleșii o dețin, nu este una de grad, una pe care deținătorul ei trebuie să o gestioneze în folosul colectivității și mai puțin în interesul său personal.
Apropierea de zgomotul sinistru de cătușe vine să sintetizeze reacția pe care polițistul o transmite societății, promovând intimidarea ca element definitoriu al profesiei sale. Astfel, se naște repulsia față de această profesie a celor care, chiar dacă nu sunt infractori de profesie, nu exclud că s-ar putea să existe un pasaj din viața lor în care să aibă contacte directe cu încălcarea legii, de cele mai multe ori fiind nevoiți să alunece pe un astfel de ghețuș. Această categorie, chiar dacă nu este majoritară, ține mai mult de statistică și mai puțin de întâmplarea diurnă.
Imaginea cu care Poliția este condamnată să lucreze în spațiul public are o importanță decisivă, definind de fapt relația dintre civil și militar, chiar dacă și la noi Poliția a fost demilitarizată, mai ales în sensul organizării și mai puțin al funcționării. Continuă să funcționeze subordonarea ierarhică, pe grade, astfel încât ordinul are aceeași capacitate de a fi executat și mai puțin comentat, în afara spațiului sindical. Vechiul imperativ: „Ordinul se execută, nu se discută!” a rămas o pânză de păianjen care ne păstrează în memorie nevoia de curățenie profundă. Nu poți merge înainte cu pașii care te trag înapoi, așa cum nu te poți detașa de vechile mentalități în care spiritul schimbării te leagă la ochi și îți ordonă STAI! în timp ce pașii tăi o apucă pe arătură, uitând să mai numere „stângul, Stâng, drept, stângul”!
Din ce în ce mai multe autospeciale ale Poliției cad pradă accidentelor rutiere. Ca un făcut, mașinile Poliției sunt arătate cu degetul, reușindu-se astfel să fie caricaturizată importanța celor care sunt plătiți din banii publici să aibă grijă de liniștea și ordinea publică.
ADI CRISTI