VAI DE NOI

Adi Cristi

Se bate la uşi deschise. Dar nu pentru că cineva ar fi făcut acest gest de politeţe, ci pur şi simplu pentru că ele sunt de mult timp lăsate vraişte. Trăim într-o indolenţă totală. Într-o încrâncenare din care nu mai avem sorţi de ieşire. Lupta a ajuns să fie „care pe care”, chiar dacă deznodământul de acest tip cere cu predilecţie sacrificii peste sacrificii. De la tradiţionalele sacrificii ale maselor de oameni, la sacrificarea liderilor. Am ajuns să trăim îndemnul lui Emil Constantinescu, emis în momentul în care prin aer zburau dopurile de şampanie ale victorie sale în alegerile prezidenţiale. Atunci, profesorul ne-a spus că „a sosit timpul ca liderii să se sacrifice în interesul poporului!” Evident că acest entuziasm nu a ţinut nici măcar atât cât şampania victoriei a terminat de perlat, cu sau fără linguriţă de argint pusă în gura sticlei. Astăzi, nu ne rămâne decât să culegem ceea ce am ignorat timp de 23 de ani. Am ignorat vântul pentru ca acum să avem parte numai de furtuni, care mai de care mai violente, mai greu de pusă să lucreze în interesul nostru.

S-a considerat că preţul unei coabitări, fie ea şi forţată, fie ea şi pusă în interesul celor mulţi, ar putea să ne scoată la mal, dintr-o situaţie în care am constatat că nu mai avem o altă soluţie. Singura mutare am descoperit-o a fi înţelegerea conjuncturală între cele două tabere politice care, de aproape zece ani, se faultează reciproc, invocând fiecare interesul celor pe care îi reprezintă, fără ca aceştia să simtă această invocată „grijă părintească”.

Traian Băsescu, cu sau fără voia lui, este de fapt izvorul răului la români. Pentru cei care au mai rămas în viaţă, pentru cei care mai sunt interesaţi să trăiască în interiorul României. Niciodată românul nu va pleca de acasă decât în condiţiile în care a făcut-o şi atunci când a plecat în bejenie. Doar atunci când viaţa imposibilă îl alungă din casă, din sat, din oraş sau, mai nou, din ţară. Dacă ar fi să ţinem minte câţi români au plecat din ţară în Europa, în ultimii zece ani, vom avea imaginea clară şi exactă a cât de mult a însemnat Traian Băsescu pentru îndemnul „Să trăiţi bine!” adresat celor care au riscat pe mâna lui, mai precis pe hăhăitul lui.

Astăzi, chiar dacă peste 70% dintre păcăliţi ultimului deceniu şi-au dat seama cine este cel care nu a ezitat să se raporteze „la poporul lui”, se pare că nu mai există cale de întors, toţi ajungând să fie condamnaţi la încă un an de teroare.

Traian Băsescu, din ce în ce mai dezinvolt, coabitează după bunul său plac, dar nu prin înţelegere cu Victor Ponta, ci doar prin atacuri sun centură, singurele lui lovituri de care dispune. Nu ştie decât să atace, nu ştie să comunice. Nu are definit în clar verbul „a conlucra”, chiar şi în momente în care interesul naţional o cere. Este tot timpul pus pe ceartă, pe harţă, tot timpul vrea să aibă el ultimul cuvânt „în toate cele ce mâine vor râde la Soare”, evident, din ce în ce mai diluată fiind o astfel de perspectivă. Minte cu acea naturaleţe pe care ţi-o oferă Natura chiar şi în momentele în care creează monştri.

Traian Băsescu este tipul rar de om care şi-a construit din minciună caracterul, astfel încât este aproape imposibil de constatat cât de mult mai contează realitatea pentru el, cât de mult mai contează interesul naţional pentru el, chiar dacă el este primul care îl invocă, el este primul care trimite „guvernul la lucru”. Merge prin ţară să bea o bere cu poporul, merge pe la tot felul de paranghelii, pentru ca mai, apoi, să vină în faţa pupitrului de la Cotroceni de unde decretează grav starea naţiunii. Nu suportă ca cineva să cunoască mai mult decât ştie el, chiar dacă el ştie din ce în ce mai puţin, chiar dacă el ştie mai mult decât ştiu procurorii DNA, singurii sau printre puţinii care mai sunt silitori în preajma lui.

Acest tip de comportament nu poate să facă decât rău românilor, nu poate decât să ne pună în jenanta situaţie de a fi o turmă de oi ce au luat-o după bâta ciobanului, chiar dacă direcţia nu este alta decât fundul prăpastiei.

Vai de ciobanul nostru, mai de mama noastră, vai de preşedintele nostru!