A fost semnat contractul pentru începerea lucrărilor de extindere a sistemului de apă și canalizare pe axa Iași – Popricani

În prezența președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a directorului general al SC ApaVital SA, Mihail Doruș, precum și a reprezentanților asociației de firme care a câștigat licitația, la sediul SC ApaVital SA a fost semnat luni, 11 aprilie, contractul de execuție privind extinderea sistemului de apă şi canalizare în judeţul Iaşi Axa 1 Iaşi – Popricani din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din judeţul Iași, în perioada 2014 -2020”, investiție derulată de SC ApaVital SA în calitate de beneficiar al lucrării. Antreprenorul care va executa lucrările este CASREP S.R.L., împreună cu REKAINSTAL SHOP S.R.L. şi UT4FB CONTROL S.R.L., care au rolul de sub-contractanţi. În cadrul acestui contract de lucrări se va construi conducta de aducţiune apă potabilă LEȚCANI – POPRICANI – MOIMEȘTI, în lungime de peste 16 km, precum și o nouă staţie de pompare a apei, pentru a asigura o presiune corespunzătoare la nivelul sistemului de distribuţie. În Popricani, se va construi o gospodărie de apă ce va include rezervoare, o staţie de pompare şi o staţie de clorinare. De asemenea, în localităţile Popricani, Moimeşti, Vânători şi Vulturi se va înfiinţa o reţea de alimentare cu apă cu o lungime de peste 10 km şi o reţea de canalizare apă menajeră cu o lungime de aproape 30 de km, la care se vor adăuga 13 staţii noi de pompare apă uzată, împreună cu conductele de refulare aferente. Astfel, locuitorii din această zonă vor avea acces la apă din sursă sigură, iar apele menajere vor fi colectate pentru a nu mai fi deversate direct în natură, înainte de a fi epurate şi benefice pentru mediul înconjurător. Valoarea contractului este de 56.431.074,47 de lei, fară TVA, şi are o durată de execuție de 22 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de notificare a defectelor/perioada de garanție, care este de 60 luni de la semnarea procesului verbal de recepție de la terminarea lucrărilor. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din judeţul Iași, în perioada 2014 -2020 are o valoare de 427.914.258 EUR (fără TVA) şi este finanţat 94% din fonduri publice nerambursabile, din care 85% din Fondul de Coeziune, 13% bugetul de stat și 2% bugetul local. Cofinanțarea de 6% este asigurată prin credit BERD de către APAVITAL S.A. Investiția fiind cofinanţată din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. (E.M.)