Accident avion A320: O slujbă națională de doliu este prevăzută pentru 17 aprilie, la Catedrala din Koln

avion-airbus-germanwingsO slujbă națională de doliu, dedicată memoriei celor 150 de victime ale prăbușirii avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, este prevăzută să aibă loc la 17 aprilie, la Catedrala din Koln (vestul Germaniei), au anunțat sâmbătă surse oficiale germane, informează AFP.
Cancelarul federal Angela Merkel, precum și președintele Germaniei, Joachim Gauck, vor participa la această slujbă, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a landului Renania de Nord-Westfalia. „Familiile și prietenii victimelor” sunt invitați, la fel ca reprezentanți ai altor țări afectate de catastrofă, a adăugat aceasta, subliniind că „este tot atât de important ca populația să poată lua parte la ceremonie”.
Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, ce efectua o cursă pe ruta Barcelona-Dusseldorf, s-a prăbușit marți în Alpii francezi, într-o catastrofă în care au murit toți cei 150 de oameni aflați la bord, printre care și copilotul Andreas Lubitz.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, acesta din urmă, suferind de probleme de sănătate de ordin psihic, ar fi provocat în mod deliberat catastrofa.