Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, analizează posibilitatea reintroducerii controalelor actelor de identitate pasagerilor zborurilor în Spaţiul Schengen, după incidentul Germanwings, dar poliţia germană anunţă că nu are suficient personal pentru sarcini suplimentare, potrivit Reuters.Publicaţia germană Bild a relatat joi că ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a evocat posibilitatea reintroducerii controalelor actelor de identitate pentru pasagerii curselor aeriene efectuate în interioriul Spaţiului Schengen, după prăbuşirea avionului companiei Germanwings, care zbura între Spania şi Germania, incident soldat cu 150 de morţi. În prima fază, autorităţile germane nu au ştiut cu exactitate cine se afla la bordul avionului prăbuşit în Alpii francezi.Însă Poliţia germană a comunicat că nu are suficienţi agenţi pentru această eventuală sarcină suplimentară. „Poliţia federală germană nu poate verifica în mod permanent pasagerii curselor aeriene din Spaţiul Schengen”, a declarat Sven Hueber, un reprezentant al Sindicatului poliţiei germane. „Pur şi simplu, nu avem suficienţi angajaţi”, a explicat Hueber, subliniind că este sarcina companiilor aeriene să cunoască identitatea fiecărui pasager.”Dacă o companie aeriană nu poate garanta identitatea unui pasager, nu are dreptul să îl îmbarce”, a subliniat Hueber.