Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat-o astăzi la Președinție pe Katerina Sakellaropoulou, președintele Republicii Elene, aflată în prima vizită oficială la Chișinău a unui președinte elen după o pauză de aproape 20 de ani, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
În contextul tragediei petrecute marți seara în nordul Greciei, Maia Sandu a transmis condoleanțele sale. „Din păcate, noaptea trecută, în Grecia, a avut loc un tragic accident de tren în care și-au pierdut viața mai mulți oameni. Am transmis condoleanțele mele rudelor victimelor și întregului popor elen”, a declarat șefa statului.
Totodată, Maia Sandu i-a mulțumit președintelui Sakellaropoulou pentru susținerea Greciei în parcursul nostru european. „Am discutat despre relațiile noastre bilaterale, despre cooperarea economică și culturală, convenind că vom spori și cooperarea în domeniul energetic”, a spus șefa statului.
Președintele Maia Sandu a apreciat ospitalitatea cu care au fost primiți cei aproape 20 de mii de moldoveni care lucrează în Grecia și a menționat Acordul moldo-elen de protecție socială, intrat în vigoare la începutul lunii ianuarie, care le va permite cetățenilor noștri să poată primi pensie pentru stagiul acumulat în ambele țări.