Statele Unite au denunţat duminică „vizita provocatoare” a unui ministru israelian de extremă dreaptă pe Esplanada Moscheilor, unde se află Muntele Templului pentru evrei, în Ierusalimul de Est ocupat şi anexat de către Israel, relatează AFP.
Guvernul SUA este „îngrijorat de vizita provocatoare” a ministrului Securităţii Interne Itamar Ben Gvir, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, potrivit unui comunicat. „Acest spaţiu sacru nu trebuie să fie folosit în scopuri politice şi facem apel la toate părţile să-i respecte caracterul sfânt”, a adăugat sursa citată.
Această vizită, care intervine la câteva zile după „ziua Ierusalimului” care marchează „reunificarea” oraşului după cucerirea Ierusalimului de Est de către Israel în 1967, s-a derulat fără incidente, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Ierusalim.
„Ameninţările Hamas nu ne vor descuraja, am mers la Muntele Templului”, a scris ministrul pe contul său de Telegram, postând şi o fotografie din timpul vizitei sale.
Mişcarea islamistă Hamas, la putere în Fâşia Gaza, a denunţat precedenta vizită, în ianuarie, a lui Itamar Ben Gvir în acest sit, al treilea loc cel mai sfânt al Islamului şi locul cel mai sfânt al iudaismului.
Ben Gvir, lider al partidului de extremă dreaptă Forţă evreiască, a fost inculpat de peste 50 de ori în tinereţea sa pentru incitare la violenţă sau pentru discursuri de incitare la ură şi condamnat în 2007 pentru susţinerea unui grup terorist şi incitare la rasism.AGERPRES