MOLDPRES/. Peste o sută de copii, inclusiv refugiați din Ucraina, vor beneficia de servicii și facilități educaționale și medicale îmbunătățite oferite de grădinița nr. 4 din Ceadîr-Lunga, care a fost renovată cu sprijinul financiar al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite MOLDPRES.
Potrivit PNUD, au fost izolați termic peste 740 de metri pătrați din clădirea cu două etaje, iar fațada a fost pictată de un artist local, cu participarea copiilor. Au fost instalate ferestre de sticlă la două balcoane anterior neutilizate, acestea fiind renovate și transformate în spațiu pentru activități sportive și o seră de iarnă, unde copiii vor putea să cultive plante. „Aceste intervenții depășesc simpla optimizare a infrastructurii, deoarece, pe lângă îmbunătățirea condițiilor și bunăstării pentru copii și personal, ele contribuie la reducerea costurilor pentru resursele energetice și la diminuarea impactului asupra mediului”, a declarat Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Măsurile de eficiență energetică urmează să reducă costurile pentru energia termică cu aproximativ 30%.
De asemenea, a fost achiziționat mobilier nou și echipament tehnic pentru cabinetele renovate de medicină și logopedie. Intervențiile au fost susținute de PNUD cu 34.000 USD, autoritățile publice locale contribuind cu 31.000 USD. „Cu sprijinul PNUD Moldova și partenerilor săi, au fost renovate mai multe obiective de infrastructură în regiunea noastră și apreciem mult acest lucru. Au fost renovate și două grădinițe. Condițiile în care copiii își petrec copilăria și își capătă educația sunt foarte importante pentru viitorul lor și ar trebui să fie printre prioritățile autorităților de orice nivel”, a spus Anatoli Topal, primarul de Ceadîr-Lunga.
Primăria municipiului Ceadîr-Lunga este susținută de Uniunea Europeană și PNUD, în cadrul inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG).