Ministerul Sănătăţii informează că, în ultima săptămână (4 – 10 septembrie), au fost înregistrate 7.171 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, 2.271 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Până în prezent, au fost înregistrate 3.429.120 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0,42.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 227 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, a precizat Ministerul Sănătăţii.
În ultima săptămână, au fost efectuate 2.679 de teste RT-PCR şi 30.358 de teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.925.307 de teste RT-PCR şi 13.971.831 de teste rapide antigenice. AGERPRES