Flavius Stoican, numit în funcţia de antrenor principal al CSM Politehnica Iaşi

După ce i s-a propus antrenorului Eugen Neagoe rezilierea contractului pe cale amiabila, iar acesta a refuzat, Comitetul Director al CSM Politehnica Iaşi a luat sâmbătă decizia ca acesta să fie demis din funcţia de antrenor principal. Noul antrenor al clubului este Flavius Stoican, anunţă site-ul clubului din Copou. În vârstă de 40 de ani, Flavius Stoican a avut o carieră importantă ca jucător, evoluând la Universitatea Craiova, Dinamo București, Sahtior Donetsk, unde l-a avut antrenor pe Mircea Lucescu, și Metalist Harkov. De asemenea, el a îmbrăcat de 19 ori tricoul Primei Reprezentative. Ca antrenor, a început la CSM Reșița, apoi Dinamo 2, Chindia Târgoviște și CSM Mioveni. În 2013 a fost numit antrenor principal la Dinamo, echipă pe care a antrenat-o în 2 mandate, ultimul în 2015. El a mai antrenat, în Liga 1, pe FC Voluntari și Pandurii Târgu Jiu. (E.M.)