Sedinta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor, in Bucuresti, miercuri, 4 noiembrie 2009. Guvernul propus de premierul desemnat Lucian Croitoru, format din 14 ministri, doar doi dintre ei cu aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, incearca, miercuri, sa obtina votul de investitura din partea Parlamentului, insa un rezultat favorabil acestuia este putin probabil. BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO

Cameră: Copiii sub 3 ani, exceptați de la calculul cheltuielilor de întreținere și de la cele ale asociației de proprietari

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți un proiect de lege prin care copiii minori, cu vârsta până la trei ani, pot fi exceptați de la calculul cheltuielilor de întreținere și de la cel al cheltuielilor asociației de proprietari.

Proiectul pentru modificarea și completarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari are ca obiect de reglementare exceptarea copiilor minori cu vârsta de până la 3 ani de la calculul cheltuielilor pe consumuri individuale și de la calculul cheltuielilor pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari.

„Asociațiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin.(1) lit.b) pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice”, se arată în proiect.

Acesta a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional.