VAMA FAPTELOR NOASTRE

Adi Cristi

Zilele Convorbiri literare ne vestește primăvara, în sensul dezghețului intelectual de aproape două decenii. Nu peste mult timp, limba română va sărbătorii 150 de ani de modernitate, de Românie modernă, născută în jurul acestei reviste literare, care a fost și continuă să fie matca marilor valori ale culturii naționale, într-o proiecție universală.

Lamentabilă, redundantă și lipsă de sens devine astfel dezbaterea ” Iașul este sau nu este o capitală european a culturii?” Cu siguranță că, dezbaterea în sine ar putea fi stimulatoare, ar putea dezvolta resursele necesare unor argumente infailibile, dar ne-am plasa în demonstrații de genul ”De ce o bicicletă are un echilibru instabil în fața unei triciclete?”

Chiar dacă nu tratăm predispoziția acestui spațiu spre adevărata cultură cu superficialitatea cauționată doar de spectaculosul facil, de pueril, de superficial, suntem obligați să ținem seama de tot ceea ce s-a întâmplat în interiorul celor 150 de ani de deșteptare națională, astfel încât, să dăm prezentului substanța solului care ne va garanta continuitatea. Revista Convorbiri literare are în corpul ei această garanție a valorii, care nu numai că ne obligă, dar ne și ajută să identificăm calea cea dreaptă, drumul pe care poporul român l-a ales întru demnitate și competiție.

Chiar dacă, 150 de ani însemnă mult pentru o viață de om (echivalând chiar, la nivelul duratei medie de viață a unui om, cu două vieți succesive), la nivelul culturii europene, România modernă, deșteptată în 1867, se dovedește a fi o tânără domniță, sfioasă, cu acea delicatețe sugerată de cumințenia bunului simț. Cultura română, comparativ cu bătrânele culturi europene, de la care ne-am inspirat și noi, este poate una dintre cele mai tinere speranțe, fiind din ce în ce mai curtată, din ce în ce mai luată în seamă, este adevărat, fără a exclude invidia și ”ghiontirile pe sub masă”.

Dacă vom enumera, aparent dezinteresați, un șir de nume, ca parte integrantă a istoriei revistei Convorbiri literare, cum ar fi: Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Ion Slavici, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, de exemplu, vom construi concomitent verbul culturii naționale, din acea perioadă în care presa culturală își exersa capacitatea de a vizualiza valoarea, de a o plasa într-o competiție benefică pasului înainte.

Dincolo de orgoliile și de vanitățile creatorului, paginile revistei au reușit să unească valorile, înainte ca acestea să se cunoască, înainte ca acestea să învețe să fie împreună, să zidească de fapt cultura națională propriu-zisă. O revistă, gândită inițial a fi un spațiu necesar evaluărilor Cenaclului Junimea, a devenit aproape fără reproș creuzetul în care s-a născut România modernă, de această dată puternic amprentată de forța culturii naționale, ce a permis punerea în valoare a identității noastre ca neam, deja vorbitoarea unei limbi moderne, șlefuită după rigorile limbii literare.

Revista a fost ținută în afara influențelor politice, în cea mai mare parte a timpului scurs de la apariție și până în prezent, este adevărat, cu mici sincope în timp, ce au activat resorturile interioare de apărare și de expulzare a acestor factori, intrați în coliziune frontală cu programul editorial, program rămas în afara oricăror negocieri de subordonare față de puterea politică a vremurilor.

Astăzi, Convorbiri literare, aflată sub direcția lui Cassian Maria Spiridon, de două decenii, și-a revenit după epoca totalitarismului dictatorial și a încă cinci ani de aberații ale tranziției de la comunism la capitalism, în fireasca ei matcă de revistă reprezentativă pentru cultura națională. Este un brand al României, este un brand al Iașului, fără de care nu se poate vorbi nici de continuitate, nici de componentă decisivă și fundamentală imaginii a ceea ce poate să însemne o capitală europeană a culturii. Mai mult, în actuala ei construcție, Convorbiri literare și-a demonstrat vocația de a naște și dezvolta evenimente, de a oferi timpului prezent motive serioase de a fi luați în seamă, de a fi ținuți minte, de a conta pentru următoarea pagină de istorie literară, în care să se poată stabili nu numai o continuitate ontologică, cât mai ales una gnoseologică, în care creatorul primește darul de a stăpâni timpul în nemurirea sa.

Convorbiri literare are această capacitate de a ne ține minte pe toți cei care dăm timpului vama faptelor noastre, vrednice de ținte minte.