Astăzi, 26 octombrie 2023, Asociația ECOTIC a predat, în cadrul unui eveniment festiv, către Primăria Municipiului Iași gestionarea și operarea Centrului Municipal de Colectare Iași (CMCI), primul centru din România dedicat colectării deșeurilor reciclabile din gospodării private.
Centrul a fost construit în urma obținerii unei finanțări parțiale din partea Norway Grants, iar în cei 8 ani de operare (2016-2023) ECOTIC a susținut dezvoltarea centrului atât din punct de vedere administrativ, precum și în ceea ce privește promovarea acestuia la nivel local.
Până la finalul anului, pentru a impulsiona și mai mult ieșenii să colecteze separat și să participe la procesul reciclării, Centrul continuă programul de fidelizare menit să crească frecvența vizitelor în locație. Astfel, Centrul Municipal de Colectare Iași are un card de fidelitate, nominal, care se oferă celor care aduc deșeuri în Stradela Grădinari nr. 26.
La fiecare patru vizite, ieșenii primesc cadou o umbrelă sau o sticlă de apă reutilizabilă, iar cei care predau deșeuri de echipamente electrice (inclusiv becuri și neoane) și/sau baterii uzate sunt înscriși într-o tombolă unde pot câștiga un LCD sau kit-uri de baterii reîncărcabile.