„Florin Barbu ar trebui să lase această funcţie pentru cineva mai priceput şi mai puţin nostalgic după comunism. El raportează cifre prea ‘măsluite’ şi tânjeşte după Epoca de Aur. Semnatarii acestei moţiuni îl îndeamnă pe prim-ministrul Marcel Ciolacu să-l demită pe ministrul Agriculturii şi, astfel, să le facă o bucurie fermierilor înainte de sărbătorile de Paşte”, se menţionează moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu, intitulată „Odele pentru Ceauşescu nu salvează agricultura românească”.
Semnatarii moţiunii consideră că Florin Barbu îi tratează cu dispreţ pe fermieri şi îi sfidează pe românii care plătesc zilnic, în piaţă şi în magazine, preţuri mărite.
„Cu toţii am văzut miile de agricultori şi transportatori care au protestat în această iarnă în toată România. Cu toţii ştim că le-a ajuns cuţitul la os. Cu toţii am văzut cu ce dispreţ i-a tratat Guvernul – ţinuţi în frig, nu i-a ascultat cu adevărat nimeni. Am văzut, de asemenea, cum premierul Ciolacu s-a ridicat de pe scaun şi a plecat ţâfnos de la negocieri. Cu ce s-au ales protestatarii? Cu promisiuni scrise pe o fiţuică. Şi asta, în al 13-lea ceas. L-am chemat pe ministrul Agriculturii şi în comisia de specialitate, şi la Ora Guvernului, însă nu a venit. Probabil, domnul ministru crede că nu are nicio obligaţie faţă de Parlament şi faţă de români. Se crede preşedinte de CAP şi face ce vrea la dânsul pe moşie”, se afirmă în document.
Potrivit textului moţiunii, produsele cu preţ plafonat au dispărut de pe raft sau au fost scumpite prin scăderea gramajului per produs, iar INS anunţă că preţurile la alimente continuă să crească.
Semnatarii mai susţin că statul român a acordat ajutoare doar de 1,5%, în perioada 2020-2022.
„Aici nu mai sunt de vină instituţiile europene sau grânele ucrainene. E nepăsarea guvernului naţional. Aşa sunt trataţi producătorii români. Domnul ministru ar trebui să ne spună dacă s-a rezolvat problema cântarului din Vama Siret. Astăzi mai funcţionează? TIR-urile mai sunt sigilate la intrarea în ţară sau e o altă minciună a dumneavoastră şi a domnului Boloş?”, se adaugă în textul moţiunii simple.
Iniţiatorii susţinut că, în schimb, ministrul Agriculturii a promovat o lege prin care stuful din Delta Dunării să fie folosit unor firme apropiate „baronul local PSD Paul Stănescu”.
„Mai avem o problemă la care cerem răspuns de câteva luni: subvenţia APIA pentru stuful din Delta Dunării. Este deja de notorietate publică faptul că ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost cel care a promovat, pe vremea când era parlamentar, o modificare legislativă ce transformă terenurile din Deltă în păşuni pentru care se pot primi subvenţii. La câteva zile distanţă după ce această lege a fost adoptată, ce să vezi? Două firme au depus dosarul să primească nu mai puţin de 5.000.000 de euro subvenţii europene. Două firme, coincidenţă sau nu, în strânsă legătură cu baronul local PSD Paul Stănescu. Adică, mai pe scurt şi mai direct: parlamentarul Florin Barbu i-a făcut cadou o lege cu dedicaţie domnului Paul Stănescu”, se afirmă în moţiune.
Iniţiatorii mai consideră că, în calitate de ministru, Florin Barbu „se ţine cu ghearele de această lege trecută de el în Parlament”.
„Ba explică cum nu există nicio problemă că a fost aşa modificată legislaţia în Parlament, ba că Ceauşescu însuşi (da, din păcate, nu e o glumă) ar fi spus el ceva care să justifice această lege, ba că aşteaptă să vadă ce decid autorităţile. Să analizăm pe rând: românii nu-şi prea mai doresc să asculte dictatorii. Am avut în România chiar o revoluţie în 1989, poate a auzit şi domnul Barbu de ea, moment în care Ceauşescu a dat ordin să se tragă în români. La 34 de ani după căderea comunismului, să fii atât de rupt de realitate încât să aduci elogii unui dictator şi să încerci să-ţi justifici legea prin cuvintele lui este, în sine, un act care ar aduce în orice stat normal demisia în secunda 2”, se argumentează în document.
Semnatarii afirmă şi că ministrul Barbu are puţin respect faţă de instituţia pe care o conduce.
„Cu ce au greşit milioanele de români să ajungă să fie reprezentaţi la nivelul Ministerului Agriculturii de un nostalgic al comunismului, corupt, care îşi foloseşte mandatul să dea legi cu dedicaţie şi care nu are nicio jenă să ne ducă în derâdere, ca stat, la nivel european? Cam câte state europene credeţi că mai au vreun scandal în care miniştrii lor au încercat să îmbogăţească nişte şmecheri de partid din fonduri europene şi care luptă cu tot ce au să nu fie anulată această nebunie?”, se mai arată în document.
Semnatarii au mai enumerat între problemele la care trebuie să răspundă ministrul Barbu şi situaţia de la Casa Unirea. AGERPRES