CCR discută pe 15 noiembrie sesizarea PNL privind hotărârea care modifică modul de funcționare a Comisiei SRI

Curtea Constituțională a României (CCR ) discută pe 15 noiembrie sesizarea PNL referitoare la hotărârea Parlamentului care modifică modul de funcționare a Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.

Marți, liberalii au atacat la CCR Hotărârea 85/2017 privind organizarea și funcționarea Comisiei comune pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a afirmat marți, la Parlament, că această hotărâre modifică statutul consfințit de Constituție pentru organismele Parlamentului. Potrivit acesteia, a obliga o persoană să se prezinte la Comisia SRI încalcă Legea fundamentală.

„În primul rând, o comisie permanentă a Parlamentului României a primit atribuții de comisie de anchetă. Însă, în Regulamentul Camerei Deputaților și Senatului, comisia de anchetă funcționează pe o perioadă determinată. În aceste condiții, practic se schimbă statutul consfințit prin Constituție privind organismele de funcționare ale Parlamentului, care sunt comisiile permanente, comisiile speciale și comisiile de anchetă”, a explicat Turcan.

Un alt aspect este legat de chemarea la audieri și la ședințele acestei comisii a oricărei persoane. „Există decizii ale CCR care spun că la comisiile de anchetă pot fi obligate să vină la audieri doar persoanele care se află în raport cu instituțiile statului, cu Camera Deputaților sau cu Senatul. Practic, PSD, încălcând Constituția și Regulamentul de funcționare a celor două Camere, încearcă să transforme o comisie permanentă a Parlamentului României într-un instrument de presiune politică, probabil pentru a satisface iarăși jocurile pe care le au și le fac de decredibilizare a unor instituții ale statului român”, a afirmat Turcan.

În sesizare, liberalii susțin că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalității.

„Hotărârea Parlamentului (…) încalcă principiul legalității prin faptul că, în contra dispozițiilor regulamentare în vigoare, acordă unei comisii permanente prerogativele unei comisii de anchetă, fără adoptarea unei hotărâri specifice, în acest sens, a Parlamentului”, se arată în sesizarea la CCR.

PNL precizează că, prin modificările la modul de funcționare a Comisiei SRI, aceasta devine comisie permanentă comună pentru controlul activității Serviciului și de anchetă a aspectelor conexe activității acestuia.

„O asemenea situație nu este însă permisă de Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului și nici de regulamentele specifice celor două Camere”, se mai spune în sesizare.

Liberalii menționează că prin regulament nu se pot stabili drepturi și mai ales obligații în sarcina unor subiecte de drept din afara Camerei respective.

„Respectarea dispozițiilor regulamentare este esențială pentru buna funcționare a puterii legiuitoare. Autonomia regulamentară nu poate reprezenta justificare pentru încălcarea normelor care asigură funcționarea Parlamentului. O asemenea încălcare poate reprezenta un precedent periculos în privința respectării principiului exercitării cu loialitate față de Constituție a atribuțiilor cu care este învestit Parlamentul României. Precedentul poate fi utilizat de majoritatea parlamentară pentru restrângerea drepturilor opoziției parlamentare, cum ar fi dreptul de a avea președinți ai comisiilor parlamentare, conform ponderii parlamentare, sau a dreptului de a-și exprima punctul de vedere cu privire la aspectele sau situațiile importante pentru societate”, se arată în sesizare.

PNL invocă și extinderea neconstituțională a obligației de informare a Parlamentului de către Guvern și celelalte organe ale administrației publice și în sarcina altor subiecte de drept și încălcarea dispozițiilor referitoare la inviolabilitatea libertății individuale coroborat cu restrângerea unor drepturi și libertăți.

„Situația excede dispozițiile constituționale referitoare la inviolabilitatea libertății individuale atunci când legiuitorul procedează la instituirea unei obligații cetățenești de prezență în fața unei comisii permanente care are ca atribuție controlul activității unui serviciu secret deoarece niciun act sau fapt realizat de un cetățean care nu se află în raport de muncă cu serviciul secret nu poate face obiectul activității acestei comisii permanente. Audierea poate fi realizată numai dacă această comisie cu caracter permanent a fost învestită de Parlament cu prerogativă de comisie de anchetă”, se precizează în sesizarea adresată CCR.

AGERPRES