În ultima săptămână, s-au înregistrat 949 de cazuri noi şi un deces.
Ultimul deces a fost raportat la un bărbat în vârstă de 41 de ani, cu antecedente necunoscute de vaccinare antirujeolică, contact cu fiul său cu simptomatologie clinică de rujeolă, având următoarele comorbidităţi: obezitate morbidă, BPOC, HTA.
Potrivit INSP, de la începutul perioadei de raportare, 1 ianuarie 2023, s-au înregistrat 13 decese din cauza rujeolei.
Cele 12.346 cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în toate judeţele şi în Bucureşti.
Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Braşov – 1.854 şi Mureş – 1.132, precum şi în Bucureşti – 1.305.
În perioada 6 decembrie 2023 – 14 aprilie 2024, conform datelor extrase din RENV, au fost utilizate 122.387 de doze de vaccin ROR, din care 19.544 utilizate pentru copii cu vârste între 9 şi 11 luni. AGERPRES