MANTAUA LUI STALIN

Adi Cristi

Doar în România se putea întâmpla ceea ce s-a întâmplat la Liceul Dimitrie Bolintineanu din Bucureşti. O acţiune de succes a procurorilor bucureşteni, privind corupţia la bacalaureat în aceeaşi şcoală s-a transformat a doua zi într-un lamentabil eşec, în momentul în care excesul de zel al anchetatorilor au ignorat faptul că elevii pe care ar fi dorit să-i audieze în cazul mitei de la Bacalaureat nu pot fi confundaţi nici cu vameşii sau cu poliţiştii pe care, de regulă, procurorii îi prind în flagrant de câteva ori pe veac. Acum au încercat să sară peste proceduri, să treacă direct la emiterea şi punerea în aplicare a mandatelor de aducere a martorilor, fără a mai uza de procedura citării acestora.

Elevii, de-abia ieşiţi din  examen, au fost sechestraţi într-un laborator, în vederea transportării lor, a celor  250 de copii, la Poliţia Capitalei, cu autocarele sosite la şcoală cu o semnificativă forţă a Poliţiei Capitalei. Doar opoziţia părinţilor, care îşi aşteptau copiii să iasă de la examen, au aruncat în aer această atitudine sfidătoare a regulilor impuse de statul de drept.

Nimic nu este mai presus de lege. Nimeni nu este deasupra legi. Marea bâlbâială a procurorilor s-a transformat într-un abuz fără margini, citit cu ochiul liber, pe care procurorii l-au semnat ca făptuitori.

Intervenţia primului ministru, care neagă existenţa unor mandate de aducere pentru elevii de la „Bolintineanu”, a fost contrazisă chiar de şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a recunoscut că acele mandate de ordinul a 250, au fost emise, dar nu au fost folosite. Ar fi fost folosite dacă nu s-ar fi manifestat agresiv opoziţia părinţilor aflaţi în aşteptarea copiilor să iasă de la ultima probă de examen.

Aceeaşi bâlbâială o regăsim şi la ridicările in umeri ale Ministrului de Interne care, la rândul său, încearcă „să-şi strângă poliţiştii sub aripă”, ca o cloşcă ce-şi simte puii aflaţi într-un mare pericol.

Să nu fiu înţeles greşit. Cred că procurorii au avut o pasă bună şi una proastă. Au fost de nota 10 în momentul în care au reuşit să dejoace o reţea organizată la acest liceu bucureştean, arestând chiar preventiv pe prezumtivul cap  al reţelei, directoarea liceului, dar au avut imediat, a doua zi, o pasă proastă, un moment lamentabil, când nu au ştiut să se oprească din zel şi să ţină cont de legea care le permite să ancheteze în anumite condiţii şi nu aşa cum Ii s-a năzărit lor, din poziţia „celui mai tare din parcare”.

Această „a doua zi” a fost una nefastă pentru Justiţia română.  O zi neagră în care o ţară întreagă a fost convinsă  că, dacă merge ceva rău în această ţară, acel rău este cu adevărat formulat de lipsa de credibilitate a Justiţiei române.

De această dată, CSM tace după poziţia „mortului din păpuşoi”, fără ca să mai trimită nici o inspecţie judiciară să constatate ceea ce ar fi putut să vadă şi atunci când procurorii scoteau din biserici ţăranii pentru a-l pune să jure cu mâna pe Biblie dacă au votat sau nu. Şi atunci, dar şi acum, procurorii aveau acel reflex băsescian al ordinului de a face ce ştiu ei să facă mai bine, într-o ţară peste care a trecut o revoluţie de eliberare, de câştigare a demnităţii, dar care nu i-a atins cu nimic, nu i-a trezit, nu le-a dat un bobârnac, cel puţin, pentru a fi readuşi la realitatea statului de drept de azi, stat în care legea nu poate să ignore drepturile şi libertăţile cetăţeanului, cu atât mai mult cu cât legea este croită în aşa fel încât cetăţeanul să se simtă apărat de ea şi nicidecum hăituit.

Trăim în România şi poate de aceea nu se întâmplă nimic întâmplător. Suntem, fără doar li poate, victimele de serviciu ale reflexului condiţionat al procurorilor de a purta şi azi, după 23 de ani de libertate şi democraţie, mantaua lui Stalin.

ADI CRISTI