Zidul mă strânge la tălpi
și la creștet
Capul meu pendulat
ca un berbec în porți de cetate
lovește
Piatra tresare sub rugăciune
și inima arde ca o feștilă
luminând depărtarea
sortită a fi
un milog hrănit doar din milă
Sunt dezbrăcat de iubire
cobor din mine
ca un luceafăr de seară
văd cum deșertul îmi curge pe deget
parcă ar fi picătura de ceară
E zidul rămas din templu, afară
mărturia prin care uitare nu e
doar rana zgândărită de cei
care mor
ca o piedică pusă lui Dumnezeu
să tresară.
