Paratrasnet
Bunica mea

Avea o privire blândă
ca rugăciunea inimii
chiar dacă ea se închina la ai ei
Știa să fie dreaptă
și neiertătoare
cu cei care-i furau munca istovitoare
Era
înainte de toate
întruchiparea vorbei de duh
fără ca Sfânta Treime
să se așeze la masă cu ea
Vorbea o singură dată
și mai apoi tăcea
înconjurată de gesturi și semne…
În inima mea
se desena apăsat
cât să-mi scrijelească memoria
și amintirea
păstrătoare în viață
a celei ce a fost îngropată
într-o zi anonimă
de multă lume uitată
Erau vremuri
în care țineai minte
doar data chenzinei, cartelei …
și alte câteva cuvinte
Bunica mea
s-a dus atunci pe jos în cimitir
de unde o aștept
să îmi aducă mir
(sfântă fiind, avea ceva relații
cu care se descurcă de generații).