FeaturedFluxNational

Vreme rece, ploi şi vânt în cea mai mare parte a ţării

 

Meteorologii anunţă vreme rece, ploi importante cantitativ şi ninsori în zonele montane înalte, până joi, iar în următoarele două zile pentru mai multe zone ale ţării au fost emise avertizări cod galben şi cod portocaliu. În judeţele judeţele Constanţa, Călăraşi şi Ialomiţa va fi cod roşu de ploi.

Potrivit ANM, în intervalul 6 octombrie, ora 10 – 9 octombrie, ora 10, în sudul, estul şi centrul ţării va ploua pe arii extinse şi se vor acumula cantităţi importante de apă, de 25…50 l/mp, iar în Muntenia, Dobrogea şi Moldova, local de peste 70…100 l/mp.

”În Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar marţi (7 octombrie) şi marţi spre miercuri (7/8 octombrie) va fi viscol şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte şi pe arii restrânse în rest, cu viteze, în general, de 45…55 km/h, iar în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, în centrul şi sudul Moldovei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, temporar şi de 60…70 km/h”, a, luni, transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime cuprinse în general între 12 şi 18 grade şi minime între 3 şi 14 grade.

În intervalul 6 octombrie, ora 21 – 7 octombrie, ora 21, este cod galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea de sud a Moldovei, precum şi în Carpaţii de Curbură.

Va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula   25…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

”Îndeosebi pe parcursul zilei de marţi (7 octombrie) în judeţele Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi pe litoral, vântul va avea intensificări cu rafale de 50…70 km/h”, anunţă ANM.

De asemenea, în intervalul 7 octombrie, ora 21 – 8 octombrie, ora 23, este cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la altitudini de peste 1700 m, în centrul Moldovei, sudul Transilvaniei, estul şi sudul Olteniei şi în vestul Carpaţilor Meridionali.

În aceste zone va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula 25…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
În judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Prahova, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Ilfov şi municipiul Bucureşti, vântul va avea intensificări cu rafale de 50…70 km/h.

În Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1700 m va ninge temporar viscolit (rafale de 60…90 km/h) şi se va depune strat de zăpadă (10…30 cm).

Potrivit ANM, va fi cod portocaliu de ploi, în intervalul 7 octombrie, ora 21 – 8 octombrie, ora 23.

”În Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvanieiva ploua important cantitativ şi se vor acumula cantităţi de apă de 60…90 l/mp şi izolat de 100 l/mp”, anunţă ANM.

De asemenea, în intervalul 7 octombrie, ora 21 – 8 octombrie, ora 23, va fi cod roşu de ploi în judeţele Constanţa, Călăraşi şi Ialomiţa.

Va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 110…120 l/mp.

Sursa: www.news.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button