Dacă ar mai încăpea doar puțin aer în mine
m-aș ridica cu o palmă deasupra pământului
fără să zbor…
Doar m-aș ridica despărțindu-mă de atingerea tălpilor
neavând aripi și nici formă aerodinamică
asemenea unui balon ținut
de sfoara ascunsă în palmă
refuzând ghicitul
care mi-ar elibera înălțarea…
Aș fi doar un semn al trecerii mele prin mine
prin încăpățânarea despărțirii
de Marele Anonim
sau de nimicnicia turmei ce așteaptă
să-i iasă în cale prăpastia…
Cu aer mai mult în mine
m-aș ridica deasupra înălțimii…
din ce în ce mai mic…
ca un punct al depărtării și îndepărtării…
Asemenea celui care a călcat apa
voi călca aerul despărțind cerurile…
voi pătrunde în lumea acesta ieșită din vis
în care nimic nu mai contează,
nimic nu mai are urmă de sânge
nici palmă primită în locul sărutului
nici inimă frântă la eliberarea iubirii
doar aerul m-ar ține deasupra
a tot ceea ce-n urma mea
ar începe să se nască.
