24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Ultimul sondaj Eurobarometru, realizat in luna mai, ne oferă aceeaşi certitudine care slujeşte decisiv formula „nimic nou sub Soare”, chiar dacă, cel puţin pentru România, lucrurile trebuiau să arate cu totul altfel. Despre ce este vorba: despre tradiţionala lipsă de încredere în instituţiile statului, stat care, prin definiţie, este perceput ca fiind „cel mai prost administrator”.
Cazul României ar fi trebuit să fie unul aparte, unul care să facă notă discordantă cu fireasca întâmplare numită Uniunea Europeană, cel puţin, dacă nu chiar cu Europa în întregimea ei. Această incantaţie, atipică în cazul spaţiului mioritic, vine din cele 70% de voturi pe care actuala putere le-a primit, cu cinci luni înainte ca Eurobarometru să întrebe poporul dacă are sau nu încredere în Guvern, dacă are sau nu încredere în Parlament. Repet, în acel Parlament al României ai căror aleşi, din partea actualei puteri politice, au fost votaţi de 70% dintre cetăţenii cu drept de vot.
La numai cinci luni sondajul arată, pentru ideea de schimbare şi de speranţă în România, la modul dezastros, atâta timp cât două treimi dintre români nu au încredere în guvern, în timp ce trei pătrimi dintre români nu au încredere în parlament. Chiar dacă, România în această analiză sociologică nu face notă discordantă cu restul popoarelor din componenţa Uniunii Europene, este necesară o nuanţare a ceea ce se întâmplă în ţara care, conform cifrelor statistice, este în măsură să-şi proiecteze viitorul imediat pe o creştere economică susţinută, aflată într-o uşoară dinamică, de la an la an.
Mulţi analişti apreciază că acest tip de sondaj este mult prea devreme făcut pentru a măsura feed back-ul performanţei noii puteri, el adunând frustrările existente în spaţiul analizat încă din perioada în care nemulţumirile poporului erau îndreptate punctual asupra efectelor măsurilor de austeritate impuse de fostele guvernări.
Mai există şi un anume tip de reacţie la acest set de întrebări, reacţii dictate de problematica personală a celor chestionaţi, problematică decontată guvernaţilor, chiar dacă ei nu au în obiectul lor de activitate aceste rezolvări, pe care nici un guvern nu va fi în stare să le rezolve la modul punctual. Şi, nu trebuie neglijată atitudinea de tip reflex, prin care marea majoritate a populaţiei nu poate fi de acord cu activitatea unui guvern într-o ţară sau într-un spaţiu european atât de afectat de convulsiile economico-financiare.
Dacă ar fi să sesizăm şi o altă „inadvertenţă” între răspunsurile subiecţilor români faţă de răspunsurile primite din celelalte 26 de ţării ale UE, nu putem ocoli faptul că, în România, încrederea în parlament este mai mică decât încrederea în guvernaţi. În restul ţărilor UE parlamentul are o încredere mai mare decât guvernaţii, lucru de altfel firesc şi explicabil, atâta timp cât puterea executivă o deţine guvernul. El este cel care şi face nu doar vorbeşte că trebuie făcut, aşa cum este formulat discursul politic al parlamentarilor. La noi, în România, parlamentul a fost demonizat de intervenţiile constante ale preşedintelui, pe vremea în care avea „priză la popor”,, dar şi după aceea când, este adevărat, nu-l mai era luat nimeni în seamă, întreţinând în rândul celor mulţi doar acest reflex al „păpări banilor de trântorii somnoroşi din Parlamentul României”, cei care ţin cu dinţii de numărul „nesimţit de mare” al locurilor în Parlament, ignorând o decizie indusă a poporului, aceea de a avea 300 de parlamentari şi o singură cameră. Acesta a fost cârligul folosit de Traian Băsescu pentru a ataca constant Parlamentul ajuns, astfel, mult mai terfelit decât puterea executivă, putere pe care Traian Băsescu a iertat-o pentru că acolo era el adevăratul prim ministru, pe timpul lui Boc şi Ungureanu. Venind Victor Ponta la Palatul Victoria a fost imaginat un pact de coabitare între cele două palate, pact pe care Traian Băsescu a reuşit deja să-l încalce, evident, după spusele lui, „pentru binele poporului”!. Cu toate acestea Victor Ponta i-a spus „pas”, prinzându-l pe preşedinte cu gura deschisă, cu mâna întinsă.
