Campioana RCM Universitatea Timişoara a reuşit sâmbătă un scor detaşat în faţa adversarilor de la Universitatea Cluj, tabela de marcaj indicând la final 79-5 pentru bănăţeni, în ultimul meci înaintea play-off-ului SuperLigii CEC Bank la rugby. ”Diferenţa de scor a fost foarte mare, este scorul campionatului. Zece dintre băieţii care au jucat azi nu au făcut deplasarea la Bucureşti, la meciul cu Dinamo şi s-a văzut pe teren o poftă mare de joc. Fiecare jucător care intră în teren vrea să joace cât mai bine, dorind să fie titular”, a declarat după meci pentru AGERPRES Dan Borzaş, secretarul RCM Universitatea Timişoara. Elevii lui Chester Williams s-au pregătit serios şi pentru acest meci, deşi clujenii sunt pe ultimul loc din SuperLiga CEC Bank. ‘Niciodată, noi nu luăm vreun meci la modul facil, fie că echipa adversă este de pe primele poziţii, fie că este de pe ultimul loc. Pentru noi, pregătirea este la fel, indiferent dacă adversarul se numeşte Clujul, Steaua, Farul, Baia Mare; noi abordăm fiecare meci în aceeaşi manieră, pentru că o surpriză poate veni de oriunde’, a spus Borzaş. Cel mai redutabil adversar al jucătorilor a fost vremea, astfel că deşi meciul a început la ora 10,00, termometrele arătau peste 40 de grade Celsius pe teren, ceea ce a făcut ca publicul de pe arena ‘Gheorghe Răşcanu’ să nu mai umple tribunele. ‘Aşa va fi şi sâmbăta viitoare şi pe tot parcursul lunii august. Noi ne antrenăm la temperaturile cele mai ridicate ca să putem fi pregătiţi pentru orice meci, indiferent de condiţii’, a completat Borzaş. RCM Universitatea Timişoara va întâlni sâmbăta viitoare, tot acasă, echipa Farul Constanţa, iar ambiţia jucătorilor este mare pentru o victorie, meciul fiind dedicat Zilei Timişoarei. Următorul meci va fi cu Baia Mare. ‘Vor fi două meciuri în care obiectivul nostru principal este să obţinem 10 puncte, să obţinem un bonus în ambele meciuri, pentru că intrăm pe linie dreaptă şi care să ne permită să jucăm semifinala acasă’, a conchis Dan Borzaş.