Cinci soldaţi indieni au fost ucişi marţi într-un atac ce a avut loc în Kashmir, regiune disputată între India şi Pakistan, au anunţat autorităţile indiene, un incident care ameninţă să submineze eforturile de reluare a negocierilor de pace dintre cei doi rivali, care deţin amândoi arma nucleară, relatează Reuters.Atacul, unul din cele mai grave de la armistiţiul între cele două ţări din 2003, pune guvernul indian sub presiunea de a răspunde agresiv, în contextul în care se îndreaptă spre un an electoral.
India l-a convocat pe reprezentantul adjunct al Pakistanului la New Delhi şi a lansat un protest faţă de crimele care au avut loc în apropierea Liniei de Control care divide regiunea Kashmir, a afirmat o sursă guvernamentală. Un oficial pakistanez din domeniul securităţii a negat că ar fi existat vreun schimb de focuri la graniţă. ‘Nu s-a produs niciun fel de incident’, a afirmat acest oficial sub protecţia anonimatului.
Conform unor surse militare indiene, atacul a avut loc marţi, în primele ore ale dimineţii, la circa 450 de metri în interiorul teritoriului indian, unde patrulau şase soldaţi. Unul dintre soldaţi a supravieţuit. ‘Ambuscada a fost organizată de circa 20 de terorişti puternic înarmaţi şi de persoane îmbrăcate în uniforme ale armatei pakistaneze’, a declarat ministrul apărării indian, A.K. Antony, în faţa parlamentului. Acest atac intervine în contextul în care India examina datele propuse de Pakistan pentru reluarea negocierilor de pace, suspendate în ianuarie după un incident la graniţă în care au fost ucişi doi soldaţi indieni, unul din ei fiind decapitat. Islamabadul a propus, de asemenea, o întâlnire între premierul Nawaz Sharif – care a stabilit ca obiectiv în campania sa electorală din mai legături mai strânse cu India – şi omologul său indian, Manmohan Singh, cu ocazia sesiunii din septembrie a Adunării Generale ONU, la New York, au afirmat oficiali indieni. Incidentul de marţi survine după o tentativă de atac sinucigaş împotriva unui consulat indian din Afganistan, la sfârşitul săptămânii trecute. Atât India, majoritar hindusă, cât şi Pakistanul islamic revendică regiunea Kashmir, dominată de musulmani. O pace de durată între cele două ţări, care au purtat trei războaie de când şi-au proclamat independenţa faţă de Marea Britanie în 1947, s-a dovedit a fi extrem de greu de atins. În condiţiile în care există îngrijorări cu privire la o nouă escaladare a conflictului din Afganistan după retragerea forţelor occidentale anul viitor, este cu atât mai important ca India şi Pakistan să-şi detensioneze relaţiile bilaterale, atrag atenţia unii analişti.