24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Există în antecamera suspiciunilor noastre active, o vorbă care ne ferește de surpriza, ce tot bate la ușa noastră, indiferent de ora la care ne încearcă. Această vorbă ne menține treji în atenția surprizelor, atunci când suntem puși în gardă: ”nu iese fum fără foc”. Adică, nu suntem chiar așa de părăsiți de întâmplarea zilei fără ca să fim martorii chemați sau nechemați, de regulă, ai dezastrelor.
Pentru noi, dezastrele contează! Întâmplările pozitive, chiar dacă ne bucură, trec pe lângă noi ca o ploaie de vară peste câmpia și așa aflată într-un deficit major de apă. Ceea ce contează, ceea ce ne afectează, ceea ce ne modifică stările, agenda de lucru și, mai ales, implicarea noastră în faptul zilei, nu poate avea legături decât cu durerea dramei pe care o trăim.
În tot ce mișcă-n împrejurimile noastre nu vedem decât dezastrul, panica ce ne cuprinde atunci când constatăm că stabilitatea este de fapt o himeră, o stare de amăgeală, pe care cei care doresc să ne conving de acest lucru o fac doar stând într-un picior, moment în care suntem invitați să constatăm ce poate fi ”cocostârc într-un picior, ghici ciupercă ce-i!”
Când vorbim astfel, încercăm să construim o intrare, pe cât de credibilă, pe atât de sigură, în spațiul politic românesc, teritoriu extrem de volatil, pe care se joacă, totuși, drama poporului român. Nu poți să fii sigur că ceea ce este astăzi dat ca punct de reper, cu funcția sistemului de referință, chiar în interiorul sistemului axiologic (care ne dă voie să identificăm valoarea ca arbitru imparțial și necesar în toate competițiile vieții), să fie capabilă să ne ordoneze mișcările, dându-le coerență și sens mesajelor fiecăruia. Scena politică niciodată nu a fost un spațiu sigur, atâta timp cât, în interiorul lui, era acceptată starea de cvasitotalitate. Aceste derapaje de la morală au făcut și fac posibilă starea de incertitudine, nesiguranță, ambiguitatea de a articula mesajul credibil, atât de necesar construirii gesturilor ferme, necesare identificării direcției, a drumului bun pe care poporul este invitat să meargă înspre fericirea atât de mult invocată, promisă și, de cele mai multe ori, garantată.
Chiar dacă continuăm să ne topim sub soarele canicular și al acestui august incandescent, trebuie să ținem cont de mișcările de trupe, nu de la granițele Uniunii Europene, cât mai ales de cele identificate pe scena politică dâmbovițeană. Gabriel Oprea, liderul UNPR, din nou iese la atac, el general de armată fiind de carieră, pentru a mai lansa un mesaj, după intransigenta sa poziție, referitoare la siguranța națională, poziție care, pe vremea când Victor Ponta era la Istanbul (nu ca peșcheș, ci doar în calitatea sa privată de pacient), a fost scos din joc, dându-și demisia din funcția de președinte PSD. Acum, în plan politic, chiar dacă Victor Ponta se află la Miami, înconjurat de familie, în arcul carpatin, Gabriel Oprea convoacă o consultare între partidele politice, pentru a se pune în discuție prevederile Codului Fiscal, lege trecută prin Parlamentul României cu votul unanim al parlamentarilor. Ajuns la Cotroceni codul s-a sucit, după cum s-a sucit Klaus Iohannis, chiar dacă, înainte de a pleca în Florida americanilor, Victor Ponta a promis că acest cod va fi votat ad litteram într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, la sfârșitul lunii august, având de partea sa toți actorii importanți ai acestei legi, eminamente tehnice.
Contraofensiva în PSD a lui Liviu Dragnea, cel care a scos la iveală ambiția de a face el jocurile în partid, vine astăzi și îl scoate din cărți definitiv pe primul ministru Victor Ponta, atunci când se organizează astfel de întâlniri, astfel de consultări politice, pentru a introduce în dezbatere instituția compromisului, atât de necesară articulării unui pas înainte, care să fie asumat de toți actorii politici, mimând stabilitatea.
Astfel, la jumătatea lunii august, când primul ministru va reveni în Palatul Victoria, este de așteptată o nouă demisie a acestuia, deja din funcția pe care o deține în administrația centrală a statului. Nu cred într-un asemenea scenariu, dacă ar fi să judecăm logic firul întâmplărilor. Dacă alegem un alt sistem de referință, acela al spațiului în care se poate întâmpla orice (mai ales imposibilul), atunci….totul e posibil. Nu cred că România, după un sfert de secol de libertate asumată, să mai fie bănuită de ”oportunism democratic”. Trăim deja la periferia compromisului pentru interesul privat al aleșilor neamului, spațiu în care, trebuie să recunoaștem și să ne asumăm acest adevăr, unii mai ”scapă piciorul în gol”. În rest, cred că, dacă vom ieși din această turnantă a verii, vom ajunge și noi pe drumul cel bun. Dacă nu din convingere, atunci cel puțin din spaimă de cătușe.
