Continuă bălăcăreala președintelui. Pe drept sau pe nedrept, Klaus Iohannis este președintele ales al tuturor românilor (așa cum a fost el ales, fără a fi atunci ”duminica orbului”). Un președinte care a încercat până acum să fie președintele discret al românilor, față de inepuizabilul Traian Băsescu, președintele jucător al românilor.
Tot ceea ce a reușit să facă până acum fostul primar al Sibiului la Palatul Cotroceni nu a convenit unora, indiferent dacă ”purta șapcă” sau ”nu purta șapcă”: O astfel de atitudine agresivă din partea unora a fost mutată din spațiul politic în spațiul media, chiar dacă eminențele cenușii rămân, în continuare, oamenii politici ajunși să stăpânească imperii media, fie în nume propriu, ”pe persoană fizică” (cum ar spune Victor Ciutacu), fie prin interpuși. Cert este că, spațiul încrâncenat al deciziilor politice este unul la fel de minat precum mai erau în timpul războiului câmpurile minate. Trebuie să ai grijă pe ce și unde calci, pentru că există riscul, chiar și în ograda ta să sari în aer. O astfel de situație, decupată din enunțul de mai sus, poate să fie aproximată a fi și actuala zbatere din PSD, o zbatere care intră în logica Sălașului Negru, așa cum a intrat și dezmembrarea USL, în formula sa originală, de început. Nici astăzi nu este clară atitudinea lui Victor Ponta de a demisiona din funcția de președinte PSD, inducând astfel o mișcare turbionară în plus în relația dintre administrația centrală și decizia politică. Ideea că un prim ministru trebuie să fie numit în persoana liderului politic al partidului, care poate să asigure o majoritate politică în parlament, este o ideea asiguratoare că astfel de mișcări browniene să nu aibă loc, păstrând în spațiul deciziei o stabilitate și mai ales o liniște creatoare și nicidecum agitația care, iată, aruncă în aer drumul de la decizia primului ministru spre decizia politică. Acum, pentru a deșuruba un bec, ai nevoie de doi oameni. Victor Ponta să țină becul, iar Liviu Dragnea să-l țină în brațe pe Victor Ponta, pe care să-l învârtă, în sensul de deșurubare al becului, de la stânga la dreapta. Dacă în primul caz, cel al cumulului de decizii de către un singur om, care este liderul partidului de guvernământ și primul ministru, riscul să cazi, în timp ce învârți becul, sunt minime, în cazul separării tehnocratului de omul politic, riscurile devin vizibil de amenințătoare. S-ar putea ca, Liviu Dragnea să-i dea drumul din brațe, în timp ce Victor Ponta ține becul în mână și așteaptă ca Liviu Dragnea să-și termine rotirile necesare ca becul să fie deșurubat. S-ar putea, de asemenea, ca Liviu Dragnea pur și simplu să se împiedice, de talpa lui Gabriel Oprea, de exemplu, și să cadă cu tot cu Victor Ponta în brațe. Incoerența în al doilea caz, cel care funcționează în prezent, este cu atât mai mare cu cât galeria are dreptul să intre în teren, încercând să contribuie, evident, cu bune intenții, la salvarea sau modificarea rezultatului.
Într-un astfel de haloimăs suntem noi astăzi, într-o țară în care încă nu se disting foarte bine însemnele interesului general, național sau, cum îi tot place generalului de armată Gabriel Oprea să spună, cel care privește securitatea națională. Dacă, prin împrejurimile noastre, ba sunt războaie de purtat, ba sunt situații din ce în ce mai explozive, generate de valul de emigranți adus la porțile Uniunii Europene (fie din nordul Africii, fie din Orientul Mijlociu sau din Asia), la noi în țară nu are cum să fie liniște, chiar dacă celelalte două componente de mare risc și de mare îngrijorare, doar ne amenință, fără a ne și implica direct. Într-o astfel de situație volatilă avem noi grijă să nu ne fie bine, să nu stăm liniștiți, să nu ne concentrăm asupra a ceea ce doare în această lume. Preferăm să ne inventăm îngrijorări și atacuri ineficiente asupra noastră, după strategia celui mai bun atac (în sensul eficienței) pe care trebuie să-l dai în casa ta, acolo unde ai pretenția că știi foarte bine terenul, ”dușmanul”, cu ale lui slăbiciuni, dorind astfel să arăți celor din exteriorul casei tale cât de bun ești tu, cât de vânos ești tu, cât de neîndurător ești tu pentru acea cauză declarată.
Cam așa ceva se întâmplă astăzi în PSD, un partid care, dacă ar fi să-l studiezi de-a lungul responsabilităților asumate, nu merită o astfel de atitudine, așa cum nici PNL nu merită, de această dată, mâinile pe care a încăput, pentru a fi discreditat 100%. Suntem în plin proces de destructurare, suntem la faza deșurubării becului, suntem, deci, încă pe întuneric. Nu știu ce va urma, nu știu dacă becul cel nou, considerat a fi bun, va funcționa, nu știu cine va sta în brațele lui Liviu Dragnea sau dacă cel care îl va ține în brațe pe Victor Ponta va fi sau nu Liviu Dragnea. Oricum, la a formula întrebări suntem buni, doar la răspunsuri încă mai dăm vina unul pe celălalt, după invenţia de aur a omenirii, aceea a ”pasării motanului”, fulminant înălțată spre ceruri de experimentul nuclear al lui ”ba pe-a mă-tii!”.