Propunere legislativă a deputatului Bogdan Diaconu pentru respectarea utilizării limbii române

Bogdan DiaconuDeputatul Bogdan Diaconu a depus luni, la Parlament, o inițiativă legislativă pentru respectarea utilizării limbii române ca limbă oficială a statului român, prin care se interzice afișarea denumirilor de instituții publice, localități, străzi și locuri din țara noastră în altă limbă decât româna. Potrivit proiectului depus, „este interzisă folosirea sub orice formă în cadru oficial a altor limbi decât limba română, limba oficială a statului român conform Constituției, în instituțiile publice de orice fel, de către autoritățile centrale, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și de către serviciile publice deconcentrate și de către angajații de orice fel ai statului român”. „Ședințele Consiliilor Locale, Consiliilor Județene și orice fel de întâlniri oficiale ale angajaților, funcționarilor și demnitarilor statului român se desfășoară obligatoriu numai în limba română, iar pentru invitații străini sau participanții care nu au cetățenia română se asigură traducere oficială”, prevede propunerea legislativă a deputatului Bogdan Diaconu, președinte al Partidului România Unită. De asemenea, deputatul propune prin proiectul său ca afișarea anunțurilor de interes public să se facă numai în limba română și să fie interzisă condiționarea la angajare a unui funcționar de cunoașterea unei limbi a minorităților. „Propunerea legislativă pentru respectarea utilizării limbii române ca limbă oficială a statului român are în vedere revenirea la respectarea Constituției și oprirea demersurilor foarte puternice de promovare a unor alte limbi în detrimentul limbii române, ceea ce are ca efect slăbirea statului român în anumite zone din România și transformarea populației românești într-o populație tolerată. (…) Reprezentanții minorităților naționale, mai cu seamă ai celei maghiare, au profitat de Legea 215/ 2001 pentru a izgoni limba oficială a statului român din anumite comunități și a transforma zone întregi în fiefuri care parcă aparțin unui stat străin, încălcând astfel Constituția. Prezentul proiect de lege asigură din acest punct de vedere revenirea la respectarea statalității românești, așa cum este ea definită de Constituție în așa fel încât românii din zonele în care locuiesc și alte minorități să nu se simtă străini în propria lor țară, iar limba lor amenințată cu dispariția”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.