DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE

Adi Cristi

Pe agenda zile rămâne deschisă problema migrației. Nu vorbim despre migrarea păsărilor călătoare, obișnuite să ne părăsească la fiecare început de toamnă. |De această dată, ar trebui să fim pregătiți pentru a primi oameni nevinovați și oropsiți, dați pur și simplu afară din țările lor de nebunia politică a regimurilor de care au avut parte. Și noi ar trebui să înțelegem cel mai bine ce înseamnă sărăcia, după care nici nu ai cum să bei apă, sărăcie dictată, ca temă pentru acasă, de regimul dictatorial, gândind astfel că-i va fi mult mai ușor să stăpânească un popor sleit și timorat decât dacă acel popor ar fi fost respectat, luat în seamă și slujit așa cum reieșea din propaganda deșănțată a grijii părintești a Partidului față de cetățean.

România ar trebui să înțeleagă esența acestui fenomen al fugii de nevoi, chiar dacă poporul român a fost obligat să rămână închis în țară. A fost prizonierul regimului dictatorial, singurul regim care a reușit să batjocorească și să umilească ființa umană.

Nu vorbim despre reacția politică la problema majoră a migrației dinspre Nordul Africii și din Orientul Mijlociu a unei mase impresionante de oameni, deciși să-și abandoneze țările, emigrând cu tot cu familii și cu ceea ce reușeau să ducă cu brațele, din avuția lor agonisită într-o viață de om, căci, de această dată, nu mai vorbim despre migrarea forței de muncă în căutarea unui loc de muncă plătit mai bine, ci pur și simplu ne aflăm într-o situație de mutare a zeci de mii de familii, într-o altă țară, care să-i primească, să le ofere condiții de muncă și de viață mai bune decât cele pe care ei au decis să le părăsească. De fapt, criteriul care a stat la baza alegerii țării respective a fost nivelul ajutorului social, bani pe care solicitantul îi poate primi pentru a reuși să se integreze în noua țară de adopție. Astfel, cele mai ”căutate” state sunt; Germania, Anglia și Franța. România nu intră în calcule. Ungaria, Cehia și Slovacia nu prea. Ungaria, țara care a încercat stăvilirea puhoiului de oameni, ce le-a trecut pragul în drum spre Germania, via Austria, prin inventarea unui nou zid, din categoria ”pe aici nu se trece”, de această dată construit din sârmă ghimpată, a dat tonul la revoltă, chiar dacă nimeni nu a întrebat-o ceva. |Mai mult. gazul a fost turnat pe foc și de Cehia și |Slovacia, pentru ca, mai apoi, și România să sară în sus, ca mușcată de ouă, dându-se de ceasul morții privind cotele alocate statelor membre ale UE de către Comisia Europeană.

Aici este necesară deschiderea unei paranteză. România nu ar trebui să facă atâta caz de necaz decât la nivelul apărării unui principiu, în mare parte nerespectat de Bruxelles, acela prin care ar fi fost necesar să ne întrebe și pe noi ceva, înainte de a decide în numele nostru sau pentru noi! S-a spus la început aproape 1800 de refuginați repartizați României, pentru ca mai apoi să se ajungă la puțin peste 6000. Este adevărat, nici unul dintre refugiații care ”rup granițele” |Germaniei nu s-au arătat interesat să vină în România. ”Ce să facem în România?” – se întrebau oarecum retoric mulți dintre  cei intervievați. ”Dacă e să mor de foame mai bine mor în țara mea. Noi am plecat de acolo pentru că nu mai avem nici o șansă la supraviețuire”! Pe fond, un astfel de răspuns ar trebui să fie credibil. Sunt o serie de nuanțe care ar putea fi comentate. Indiferent de cât de rău este în România, nu se pune problema să se compare viața de zi cu zi de aici cu aceea din Siria, de exemplu sau din Libia. Sirienii sau libienii gândesc mult mai amplu. |Ei nu compară viața din țările lor recent părăsite, ci viața din Germani cu viața din România. Aceasta face diferența. De aceea se îmbulzesc toți la granițele nemțești.

Faptul că președintele Klaus Iohannis încearcă ”să pună piciorul în pragul” Comisiei Europene, dublat fiind, de această dată, de săritura peste obstacol a premierului Victor Ponta, (care de mult aștepta un astfel de prilej de rățoire la instituția care i-a făcut zile negre în vara anului 2012),  e un timid semn de recuperare a onoarei pierdute. În toți acești nouă ani, de când suntem membri cu drepturi depline în UE, România  a fost umilită și ținută în bucătărie, având accesul limitat în saloanele Europei. Poate și pentru că Traian Băsescu și-a arătat atunci slăbiciunile și preferințele sale de a se gudura pe lână Porțile Europei, să fie și el luat în seamă cum un lacheu mai este luat în seamă de gesturile de bunăvoință ale stăpânului. Faptul că nu suntem încă admiși în spațiul Schengen este un rezultat al acestei desconsiderări arătată României, exact de acele țări care astăzi încearcă să facă apologia unității.

Klaus |Iohannis ar trebui să-și impună autoritatea șefului de stat al unei țări membre cu drepturi egale în UE, așa cum au făcut-o nu o dată conducătorii Poloniei și ai Cehoslovaciei, fără ca să mai vorbim de primul ministru ungar, Viktor Orban.

Cât despre amenințările inventariate de neobositul Traian Băsescu, pe care le-ar putea aduce în discuție eventualii teroriști, strecurați printre suferinzii sirieni, este o cu totul altă discuție, ce nu trebuie ocolită. Deocamdată, să șoptim fiecăruia dintre noi la ureche, până la urechea prezidențială: Deșteaptă-te române!

ADI CRISTI