Criza refugiaților: Donald Tusk anunță joi dacă va convoca un summit extraordinar al UE

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat că joi va lua o decizie privind eventuala convocare a unui summit al Uniunii Europene privind migrația în Europa, transmit Reuters și AFP.

”În timpul consultărilor mele, unii lideri au cerut un Consiliu European extraordinar privind migrația. Voi continua consultările și voi anunța decizia mea joi”, a scris Tusk pe contul său de Twitter.

Cancelarul german Angela Merkel și omologul său austriac Werner Faymann au cerut marți organizarea, săptămâna viitoare, a unui summit al Uniunii Europene pentru soluționarea crizei refugiaților.

Într-o conferință de presă comună la Berlin, Merkel a afirmat că Germania, Austria și Suedia nu pot gestiona singure criza refugiaților. Șefa executivului german și-a exprimat sprijinul pentru recenta decizie adoptată de Berlin de a impune controale frontaliere în fata afluxului masiv de solicitanți de azil, menționând că măsura are ca scop facilitarea înregistrării refugiaților.

La rândul său, Slovacia — care se opune propunerii Comisiei Europene de redistribuire a refugiaților între țările membre pe baza unor cote obligatorii — s-a pronunțat pentru organizarea unui summit extraordinar al UE.

Miniștrii de interne din statele UE, reuniți luni seară la Bruxelles, nu au reușit să adopte noua propunere de redistribuire de urgență a 120.000 de refugiați între statele membre ale Uniunii Europene, prezentată pe 9 septembrie de Comisia Europeană. Propunerea face parte dintr-un plan în șapte puncte pentru soluționarea crizei refugiaților cu care se confruntă Europa. Primul punct al planului, reprezentat de mecanismul de relocare de urgență a refugiaților, prevede redistribuirea rapidă a 54.000 de refugiați aflați în Ungaria, 50.400 în Grecia și 15.500 în Italia.