Cei trei ostatici, reținuți de la ora 18.00 GMT de indivizi înarmați veniți să le jefuiască locuința din Roubaix (nordul Franței), au fost eliberați, iar unul dintre infractori a fost ucis în cursul intervenției forțelor de ordine, au informat marți seară autoritățile locale, potrivit AFP. În jurul orei 21.30 GMT, poliția a anunțat încheierea operațiunii și arestarea mai multor agresori. La rândul său, procurorul a informat că unul dintre infractori și-a pierdut viața în cursul operațiunilor. Surse din cadrul poliției și primăriei anunțaseră mai devreme că doi sau trei indivizi „puternic înarmați” s-au ascuns într-o casă unde se aflau mai multe persoane pe care au încercat să le jefuiască. Schimburi de focuri au avut loc la sosirea polițiștilor din brigada de luptă împotriva criminalității, alertați de această tentativă de furt. Autorii spargerii au luat ostatici persoanele aflate în casă, printre care un șef de filială bancară. Un larg perimetru de securitate a fost stabilit în jurul casei, aflată într-un cartier select din Roubaix, oraș din apropiere de granița cu Belgia. Mai mulți indivizi înarmați au luat ostatici marți seară într-o locuință din Roubaix (nordul Franței), au informat surse concordante, poliția referindu-se la o spargere, iar primăria la un jaf, scrie AFP. Surse din rândul forțelor de ordine au afirmat că două sau trei persoane s-au refugiat într-o locuință aparținând unui cuplu pe care se pregăteau să o jefuiască. La sosirea brigăzii de luptă împotriva criminalității au avut loc schimburi de focuri, poliția fiind alertată în legătură cu această spargere, indivizii înarmați luând ostatici persoanele care se aflau în casă. Primăria din Roubaix a făcut cunoscut că este vorba despre un „jaf”.