Reprezentanţii PLDM, PD, PL şi PPEM vor avea marti discuții comune în vederea constituirii unei noi majorități parlamentare. Declaraţiile au fost făcute de către liderii formaţiunilor PLDM şi PD după ce s-au întîlnit astăzi în cadrul unei runde de consultări politice, informează MOLDPRES.După consultări, liderul democraţilor Marian Lupu a declarat că doar o înîlnire în format deplin va duce la discuţii productive.„În cadrul întrevederii am exprimat poziția PD. Aceasta se bazează pe două aspecte importante, ca dialogul de fond să se producă fără condiții și precondiții. În acest context, am transmis un mesaj PLDM ca începînd cu ziua de mîine să ne așezăm la discuții împreună cu PL şi deputații neafiliați din grupul Leancă. Noi considerăm că doar o înîlnire în format deplin va duce la discuţii serioase şi consistente”, a precizat Marian Lupu.La rîndul său, preşedintele interimar al PLDM, Valeriu Streleț, a menţionat că în cadrul întîlnirii de mîine, liberal-democraţii urmează să reitereze încă o dată obiectivele înaintate anterior.„Reprezentanţii PD nu au oferit un răspuns clar faţă de subiectele anunţate public de către PLDM. Urmează să discutăm în format deplin şi să reiterăm încă o dată obiectivele înaintate de liberal-democraţi. Sperăm ca mîine să obţinem răspunsuri clare”, a spus Valeriu Streleţ.După discuţii cu PLDM, preşedintele Partidul Popular European din Moldova /PPEM/ Iurie Leancă a declarat că formaţiunea pe care o conduce şi liberal-democraţii sînt pe aceeaşi undă, însă divergenţe apar doar în ceea ce ţine de desemnarea unui premier neafiliat politic.Tot astăzi, liberal-democraţii s-au întîlnit şi cu preşedintele PL, Mihai Ghimpu, care a specificat că cel mai important este faptul că dialogul între partidele pro-europene a început.PLDM a iniţiat astăzi discuţii şi consultări cu PD, PL şi deputaţii neafiliaţi din grupul Leancă, ca urmare a deciziei de ieri a Consiliului Naţional Politic al liberal-democraţilor, unde membrii formaţiunii au decis ca PLDM să participe la negocierile privind formarea unei majorităţi parlamentare.