U Cluj ramane fara victorie si dupa etapa a XI-a, pierzand cu scorul de 2-1 meciul de pe teren propriu cu ACS Poli Timisoara. Szabolcs Szekely a deschis scorul din penalti, iar Octavian Abrudan a pus semnul de egalitate intre cele doua formatii in minutul 83, printr-o deviere perfecta. Golul decisiv a venit tot din penalti, obtinut de acelasi Nanu si transformat de Gorobsov. Astfel, U Cluj ramane singura echipa care nu a cunoscut gustul victoriei in aceasta editie de campionat, dupa ce Corona s-a impus in mod surprinzator, vineri, in fata Vasluiului. Pe fondul unei tatonari continue, Timisoara a reusit sa rupa ritmul in doua randuri, dupa sutul slab al lui Szekely (12′) si lovitura de cap imprecisa a lui Alin Seroni (21′). Cu zece minute inainte de pauza, Takacs nu a reusit sa cadreze din afara careului. In chiar ultimul minut al primei parti, Robert Dumitru a acordat penalti la un duel intre Emil Rilke si Florin Nanu, golgeterul Szabolcs Szekely trimitand-o pe ACS Poli in avantaj la vestiare. Universitatea a fortat egalarea in actul secund, insa imprecizia a finalizare a lui Balde avea sa o salveze pe ACS. Jucatorul lui „U” nu a putut impinge balonul in plasa din cativa metri, dupa o balbaiala a defensivei banatenilor (57′). Zece minute mai tarziu, Valentin Lemnaru l-a pus in valoare pe Nuno Claro cu un sut spre vinclu, scos in-extremis de fostul goalkeeper al lui CFR. Nici Borza nu avea sa fie mai precis, in minutul 71, cand a preluat cu pieptul in careu, reluarea sa din lateral trecand razant cu bara transversala. Cu sapte minute inainte de final, la o lovitura libera de pe partea dreapta a gazdelor, Vasilica Cristocea a trimis inalt in careu, iar Octavian Abrudan a restabilit egalitatea pe tabela cu o deviere perfecta, la radacina barei. Timisorenii si-au incheiat prestatia cu o noua lovitura de pedeapsa, scoasa de acelasi Nanu si transformata de argentinianul Gorobsov fara probleme. U Cluj: Veselovsky – Rilke (Calcan 46′), Szilagy, Abrudan, Mendy – Balde, Takacs – Tarnacop (A. Lungu 81′), Cristocea, Borza – Lemnaru. ACS Poli Timisoara: Nuno Claro – Nohai, Seroni, Ov. Petre, Poparadu – Gorobsov, Trandu – Popovici (Cl. Barbut 59′), Keita (Boldea 73′), Nanu – Szekely (Cl. Belu 84′). (sursa: www.onlinesport.ro)