Volei masculin: Dinamo, învinsă în Cupa Challenge de Maliye Milli Piyango Ankara

Dinamo București a fost învinsă de echipa turcă Maliye Milli Piyango Ankara cu scorul de 3-2 (25-22, 24-26, 25-18, 22-25, 15-11), miercuri seara, în sala din Șoseaua Ștefan cel Mare, în prima manșă a optimilor de finală ale Cupei Challenge la volei masculin.

Dinamo a cedat după o oră și 52 de minute de joc în care a alternat perioadele bune și unele mai puțin reușite. Medaliata cu bronz din ediția trecută a Diviziei A1 a revenit după ce a fost condusă la seturi în două rânduri, dar oaspeții au fost mai lucizi pe final și s-au impus în decisiv.

Belgianul Bram van den Dries a reușit cele mai multe puncte pentru oaspeți, 31, în timp ce de la Dinamo cel mai bun a fost cubanezul Hiroshi Centelles Rosales, cu 30 puncte, Marius Șoloc contribuind și el cu 15 puncte.

Manșa secundă va avea loc în data de 21 ianuarie, la Ankara.