MADURO, PONTA ŞI HÂRTIA IGENICĂ

Cred că am descoperit drumul spre fericire. De fapt, nu eu l-am descoperit şi, din păcate, nici măcar guvernaţii sau, mă rog, savanţii într-ale „tinereţii fără bătrâneţe”, nu au reuşit să spargă acest zid sonic la iluzoriului „să trăiţi bine”.

O ştire care m-a frapat a fosta aceea prin care eram anunţaţi că în Venezuela, urmaşul lui Hugo Chavez, fostul şofer al acestuia, Nicolas Maduro, „a dat lovitura” cu această nouă năzbâtie. „Am decis să inaugurăm un minister în onoarea comandantului Chavez şi a lui Simon Bolivar, un minister care va avea grijă de fericirea tuturor locuitorilor din Venezuela” – spune liderul de la Carcas.

Spre surprinderea tuturor, acest minister al fericirii nu s-a dovedit a fi pe placul şi, mai ales, pe înţelegerea celor mulţi.

Locuitorii de rând din Caracas nu s-au arătat câtuşi de puţin entuziasmaţi în faţa iniţiativei politice. Mulţi oameni susţin că guvernul Venezuelei ar trebui să se concentreze mai degrabă pe rezolvarea problemelor economice. Venezuela se zbate de ani de zile în sărăcie. În ultima vreme, presa a relatat despre situaţii de-a dreptul aberante, precum crizele făinei şi a hârtiei igienice. Specialiştii susţin că problemele economice sunt provocate de măsurile socialiste promovate de Nicolas Maduro şi de fostul preşedinte Hugo Chavez.” Reproducând aceste relatări despre găselniţa cu Ministerul Fericirii lui Maduro, am avut senzaţia unui déjà vu.

Iată, drumul spre fericire pătrunde şi în spaţiul mioritic, spaţiu în care nervozitatea populaţiei a început să dea drumul la huiduieli oriunde s-ar afla guvernaţii şi nu numai.

În cealaltă parte a lumii, fără a mai avea de ce să dăm vina pe „măsurile socialiste”, aceeaşi sărăcie, aceeaşi oameni care sunt condamnaţi să lupte „pe viaţă şi pe moarte” cu autorităţile pentru supravieţuire. Dacă Traian Băsescu a încercat teza „să trăiţi bine”, dacă USL a încercat să promită că problemele cetăţeanului vor fi cele care vor scrie agenda guvernului, nimic nou nu s-a întâmplat pentru cel căruia i-a revenit doar pedeapsa de a spera, de a avea încredere, de a aştepta, chiar dacă aşteptarea s-a dovedit a fi, de fiecare dată, din rândul celor „cu ochii în soare”.

Cât priveşte soluţia urmaşului lui Chavez, respinsă de venezueleni, chiar şi numai pentru că aceştia nu mai au încredere în acest tip de acţiuni de imagine cu impact  populist, a fost deja probată în România, prin politica socială a guvernaţilor, indiferent de ce culoare politică au afişat de-a lungul alternativelor la guvernare, fie că au fost social-democraţi, liberali, populari sau în alianţe făcute între aceste ideologii, demonstrate a fi contra-firii şi, de cele mai mult ori, eşuate. Astfel, fericirea nu poate fi confiscată de nici un minister, de nici o forţă politică. Ea încape doar în corpul promisiunilor, de regulă, fără şansă de a fi îndeplinite. Astfel, promisiunea la o fericire iminentă nu produce decât dezamăgire, lehamete şi multe drame individuale. Viaţa devine din ce în ce mai tragică cu sau fără hârtie igienică. Dacă sud-americanii venezueleni o duc rău fără făină şi fără hârtie igienică, noi, europenii români o ducem tot aşa de rău cu făină şi cu hârtie igienică. Aici se află marea confuzie şi, tot odată, marea deziluzie. Dacă făina şi hârtia igienică nu contează, atunci cine provoacă sărăcia şi suferinţa oamenilor. Poate aflăm de la Caracas sau de la  Bucureşti? De la Nicolas Maduro sau de la Victor Ponta…