ROMÂNIA, BOGATA ŢARĂ SĂRACĂ

Adi Cristi

Adi Cristi

Profitând de Ziua Naţională,  românii de dincolo de Prut nu au ezitat să-şi prezinte cvasi-indiferenţa faţă de o eventuală unire cu „ţara mamă”, România. Gestul acesta vine în contradicţie cu dorinţa celor de dincoace de Prut, care într-o proporţie covârşitoare, ar dori ca ţara să fie reîntregită, aşa cum a fost ea la 1 decembrie 1918. Din nou oficialii de la Chişinău invocă acelaşi motive suspecte pe care şi Mircea Snegur, ca preşedinte al Republicii Moldova, dar şi Mircea Druc, ca premier, le-au invocat: „încă nu este timpul”, respectiv „nu suntem încă pregătiţi”. De fapt, în aceste motivaţii există acelaşi adevăr. Oficialii de la Chişinău şi în ani 90, dar şi astăzi sunt derutaţi de locul pe care îl vor ocupa ei într-o eventuală unire. În anul 1992, Mircea Snegur mi-a declarat, într-un interviu luat în cabinetul său prezidenţial, că dacă ar fi ca România de dincolo de Prut să se unească cu „ţara mamă” că el nu ştie ce funcţie va avea? Va fi el preşedintele Românie sau…ce va fi?!

Mircea Druc, în calitatea sa de prim ministru, m-a privit puţin neîncrezător, răspunzându-mi la aceeaşi întrebare că „România anilor 90 nu este RFG, nu are ce să-i ofere Moldovei”. „Să uneşti două sărăcii nu este o afacere rentabilă – a încercat premierul de atunci al Moldovei să-şi justifice pasul înapoi din calea unirii.

Astăzi, Traian Băsescu „a aruncat din nou batista”, la Vilnius, la summit-ul Uniunii Europene, când Republica Moldova s-a apropiat decisiv de graniţe Uniunii Europene, luând o decizie fermă în această direcţie, semnând Acordul de Asociere cu UE.

Se poate şi aşa. Se poate face unirea cu ţara mamă şi în interiorul Uniunii Europene, spaţiu în care libera circulaţie de mărfuri şi de persoane sunt asigurate, astfel încât graniţele dintre state devin doar simple linii păstrate ca demarcaţie pe harta Europei. Aceasta este şi miza agreată de primul ministru moldovean, mult mai la îndemâna intereselor lor politicianiste. „Atunci când vom fi un (stat) membru UE, vom face parte dintr-un spaţiu economic şi comercial comun. Nu vor exista frontiere interne. Acesta este obiectivul pe care-l vizăm”, a declarat Iurie Leancă.

Traian Băsescu, de această dată, încearcă să fie vizionar şi să creadă că în cele din urmă va exista şi „în fizic” unirea dintre cele două trupuri ale României. El spune că viitorul proiect de ţară al României este de fapt unirea. În replică la felul în care înţeleg unirea oficialii de la Chişinău, preşedintele României spune: „Un popor, când are ocazia să fie împreună, nu va renunţa. Nu mizez pe oameni politici, toată acţiunea mea legată de Republica Moldova a fost legată de ideea că poate ne vom uni, ştiu că nu e momentul acum, dar (…) acest lucru se va întâmpla, pentru că sângele apă nu se face”.

Există această rană sângerândă. Într-adevăr, „sângele apă nu se face” şi nici nu se diluează cu toată apa Prutului, care încearcă să ne separe limba română pentru a ne înstrăina. Nu au reuşit secolele tumultoase şi nici măcar gulagul siberian al Tătucii să şteargă limba română din memoria pământului prin care trece Nistru, surprins de Mihai Eminescu în Doina: „De la Nistru pân’la Tisa / Tot românul plânsu-mi-s-a / Cã nu mai poate strãbate / De-atâta singurãtate; / Din Hotin şi pân’la Mare / Vin Muscalii de-a cãlare / De la Mare la Hotin / Calea noastrã ne-o aţin / Şi Muscalii şi Calmucii / Şi nici Nistrul nu-i înneacã / Sãracã ţarã, săracã!”

Am fost  şi suntem o ţară bogată, din care toţi au furat şi încă mai fură sau au primit din dărnicia noastră. Cu toate acestea, România este percepută a fi ţara sărăciei. România, bogata ţară săracă!