GROPARUL CULTURII NAȚIONALE

Actual formulă de conducere de la Ministerul Culturii este una vădit falimentară pentru cultura națională. Incompetenţa actualului ministru este mai mult decât evidentă, poate fi chiar bănuită de rea credință, de separatism și favoritism, producând un grav atentat la ideea de valoare, de subminare a culturii naționale în straturile ei cele mai profunde.

Este impardonabil acest tip de atitudine din partea diriguitorului principal al unui domeniu în care viața spirituală este produsul finit de care ar trebui să se îngrijească, atâta timp cât în spațiul acesta sunt create (sau ar trebui să fie încurajate a fi create) valorile culturale ale identității noastre  naționale.

Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii din guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, este mult prea depășit de realitatea întâlnită în minister, fiind conștient că dacă ar trebui să-și prioritizeze munca, urgența zero fiind, după cum singur avea să declare, ” eficiență și responsabilitate”, provocările cu care se confruntă ministerul impunând „o cultură organizațională și un lucru permanent în echipă”.

Vlad Alexandrescu, ajungând în minister pe 18 noiembrie 2015, nu a găsit decât o lume disparată, dezorientată, imposibil de racordat la un numitor comun. ”Am preluat un minister care ani de zile nu a comunicat cu lumea culturală, cu publicul — consumator de cultură —, cu ONG-urile și antreprenorii culturali, un minister închis către lumea din afară, lipsit de dialog și transparență. Am ajuns să conduc un minister într-un moment în care lumea avea — și, cred, are în continuare — mari rezerve față de instituțiile statului și intențiile celor care conduc aceste instituții. În aceste două luni, dincolo de problemele pe care orice minister le are de administrat, am făcut un efort continuu să comunic cu cei din minister, să-i fac să comunice unii cu alții și să înțeleagă că suntem cu toții, eu și cabinetul meu și ministerul în întregul lui o echipă care trebuie să lucreze împreună. Am reorganizat ministerul.” Până aici totul este lăudabil, efortul noului ministru fiind mai mult decât încurajator pentru ideea de ”om potrivit la locul potrivit”. Dar, iată că din acolo de aceste provocări demne de excelenţă în manageriat, iată că apare la suprafață viermuiala pe care Vlad Alexandrescu a introdus-o o dată cu el în minister. Nu trebuie uitat faptul că fotoliul de ministru i-a fost asigurat de însuși Klaus Iohannis, pe care îl cunoștea încă din 2007, an în care Sibiul, sub conducerea actualului președinte, devenea capitală europeană a culturii, la invitația Luxemburg-ului, țară în care ambasadorul României nu era altcineva decât același Vald Alexandrescu (sic!). Și atunci Ardealul câștigă în detrimentul Moldovei acest titlu, cu toate că în anul 2000, președintele Emi Constantinescu, semnează în sala Mare a Primăriei un document prin care oferă Iașului calitatea de capitală culturală a României, urmând ca această propunere să fie materializată printr-o hotărâre de Guvern, ce trebuia inițiată de ministrul Culturii de atunci Ion Caramitru, cel care a evitat să facă acest lucru pe considerente politice. ”De ce să-i ridicăm la fileu primarului Constantin Simirad (primar aflat atunci în funcție) această minge electorală?” avea să-l întrebe pe ministru un funcționar de atunci al Iașilor. Astfel Iașul a ratat nominalizarea directă, iar Sibiul s-a lăsat invitat alături de Luxemburg în galeria orașelor capitale culturale europene, căci noul ministru de atunci al Culturii, Mona Muscă, nu a ezitat să-și servească astfel ardelenii, Iașul fiind nevoit din nou să-și plece capul.

Acum, Vald Alexandrescu continuă opera de umilire a Iașului, singurului oraș românesc, cu capacitate de a fi o capitală europeană autentică a culturii (dacă ar fi să ne comparăm cu orașele calificate de către Ministerul Culturii pe lista scurtă: Timișoara, Cluj, Baia Mare, București), prin raportul pe care l-a întocmit la ministerul la contestația Iașului. Impresia pe care ți-o dă o primă lectură a documentului ar fi că cei care au dat răspuns la contestație recunosc faptul că proiectul Iașului nici măcar nu a fost citit. Toate amendamentele aduse ca fiind lipsă din proiect erau părți integrante ale acestuia, de la implicarea țărilor frontaliere României, Ucraina și Republica Moldova și până la implicarea comunității evreilor ca parteneri activi la ideea de capitală europeană a culturii.

Mai mult, eliberând Iașul de obsesia persecuție, Vlad Alexandrescu, dă semne vizibile și concrete de îngropare a revistelor de cultură din țară, înghețând o hotărâre de guvern prin care Guvernul Ponta găsise o cale de salvare a revistelor de cultură, atât de necesare consolidării identităţii naționale.

Dacă Iașul nu reușește să depășească buza gropii, în care tot este aruncat de 157 de ani, Vlad Alexandrescu are toate șansele câștigării titlului de gropar al culturii naționale.