Premierul Dacian Cioloş va efectua în perioada 15-16 februarie o vizită la Bruxelles, unde se va întâlni cu înalţi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European, iar temele abordate vor fi fenomenul migraţiei, aderarea la Schengen, energie şi securitate energetică.„Şeful Executivului se va întâlni cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, cu membri ai Executivului european şi va avea un dejun de lucru cu preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, precum şi întrevederi cu liderii grupurilor Popular European şi Social Democrat din legislativul european. Premierul va prezenta priorităţile actualului guvern, viziunea de dezvoltare economică, programul de reformă administrativă, modul în care România îşi propune să se implice în dezbaterile actuale europene, dar şi priorităţile de ţară din perspectiva semestrului european”, precizează Guvernul într-un comunicat remis MEDIAFAX.În document se arată că discuţiile vor viza, de asemenea, fenomenul migraţiei, Uniunea Energiei şi securitatea energetică, progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare evidenţiate în cel mai recent raport al Comisiei Europene, precum şi perspectivele ţării noastre de aderare la Spaţiul Schengen.Totodată, premierul Dacian Cioloş se va întâlni cu europarlamentari care reprezintă România şi cu funcţionari români care ocupă funcţii de conducere în instituţii europene.Din delegaţie fac parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, şi şeful Cancelariei primului-ministru, Dragoş Tudorache.