Cioloș: Planul Național de Control al Cancerului ar putea fi adoptat prin HG, până în iunie

„Planul Național Multianual Integrat de Control al Cancerului este o restanță pe care trebuia să o rezolvăm de ceva vreme. Mă bucur că prin mobilizarea din această ultimă perioadă de la Ministerul Sănătății suntem astăzi în măsură să vă propunem în discuție, în dezbatere, acest plan național multianual integrat. Doresc să mulțumesc celor care au contribuit la elaborarea lui și să vă asigur că în cel mai scurt timp, cred că până în luna iunie, vom fi în măsură să adoptăm acest plan prin hotărâre de guvern”, a spus prim-ministrul.

El a subliniat că implementarea planului presupune o implicare mai largă, care nu poate fi limitată la nivelul Ministerului Sănătății.

„Avem nevoie de toate resursele umane, atât la nivel guvernamental, cât și la nivelul autorităților locale, de mediul universitar, de domeniul cercetării, de sindicatele din acest domeniu pentru ca acest program să fie o reușită. Sperăm să fie o reușită cu atât mai mult cu cât se înscrie într-un proces mai larg european, beneficiază și de un program european de luptă împotriva cancerului finanțat de Comisia Europeană”, a subliniat premierul.

El a adăugat că Guvernul dorește ca până în toamnă să fie realizată o cartografiere a întregii infrastructuri de sănătate din România, acesta fiind un angajament asumat față de Comisia Europeană. Potrivit lui Cioloș, o astfel de cartografiere va fi foarte utilă pentru o imagine de ansamblu și o concentrare a resurselor financiare acolo unde sunt necesare în anul care urmează.

Dacian Cioloș a reamintit că Guvernul și-a asumat angajamentul de a începe construcția celor trei spitale regionale finanțate prin fonduri europene, două dintre ele fiind plasate în zone cu risc mare de sărăcie, în nord-estul țării (la Iași) și în sud-vestul României (la Craiova). Pe de altă parte, el a remarcat că și în regiunea din care face parte Cluj Napoca există un potențial de sărăcie ridicat și așteptări mari în ceea ce privește infrastructura medicală.

Premierul a vorbit despre importanța unei schimbări de paradigmă în România, astfel încât în centrul atenției să se afle pacientul cu grijile și problemele sale. De asemenea, sunt necesare concentrarea energiei și resurselor asupra politicii de prevenție, precum și asigurarea unor condiții decente de muncă celor care lucrează în domeniul sanitar, a punctat el.