Principele Radu și-a prezentat la Târgoviște cartea ”Regalitatea, astăzi”

 

Principele Radu și-a prezentat luni la Târgoviște cartea ”Regalitatea, astăzi”, volum ce privește din perspectivă istorică și europeană atât situația monarhiei ca formă de guvernământ, cât și Casa Regală ca instituție.

”Nimic nu a fost mai important în acești ultimi 150 de ani pentru Coroană decât grija să se afle mereu și mereu alături de oameni. Casa Regală nu este o instituție democratică, nu își alege liderii o dată la patru ani, ea are legătură cu națiunea doar prin două, foarte simple cuvinte: încredere și iubire. Câtă vreme ea se va bucura de încrederea și iubirea oamenilor, va exista. Multiple au fost încercările de a distruge această legătură și toate, până în acest moment, au eșuat. Noi în 2016 suntem tot împreună și vorbim despre singurele lucruri care contează cu adevărat în existența națiunii noastre: patriotismul, iubirea, generozitatea, simțul datoriei, loialitatea și respectul”, a spus principele Radu.

Volumul ‘Regalitatea, astăzi’ a apărut la Curtea Veche Publishing. Cititorii pot afla din aceste pagini detalii inedite despre legăturile Casei Regale a României cu celelalte case regale din Europa și, de asemenea, despre cele mai importante evenimente istorice care s-au petrecut în țara noastră în ultimii 150 de ani — de când datează monarhia română.

De asemenea a fost prezentat și volumul ‘Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal’, apărut la aceeași editură, semnat de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, director de Protocol al Casei Regale a României. Cartea comprimă cei douăzeci și cinci de ani de ani în fapte reprezentative ale Principesei Moștenitoare, consemnări ale activității sale de binefacere și contribuția la dezvoltarea instituțională și culturală a României.

”Cele două volume pe care le prezentăm astăzi (…) nu au fost alese întâmplător. Ele au apărut cu un an în urmă, sunt totuși printre cele mai recente cărți pe care noi le-am publicat, dar au fost alese în mod special pentru că amândouă vorbesc despre cum a arătat drumul Coroanei Române în această epocă, în cea de după 1989, cum arată drumul acesta incredibil, de la un rege hărțuit cu mitraliere pe autostrăzi în noapte în propria lui țară, până la a se adresa Parlamentului cu 20 de ani mai târziu, aceleiași țări, aceleiași societăți, acelorași oameni”, a afirmat principele Radu.

Prezentările de carte au avut loc la sediul Bibliotecii Județene ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița.