Operele compete ale lui Mozart în colecția „Mozart 225”

 

Noi înregistrări până acum inedite, 240 de ore de muzică și două cărți fac parte din colecția „Mozart 225: Complete Edition” care se lansează vineri la Decca și Deutsche Grammophon, pentru a marca 225 de ani de la moartea marelui compozitor austriac, relatează EFE.

Aproximativ 600 de interpreți internaționali și 60 de orchestre au participat la înregistrarea celor 200 de discuri incluse în această ediție, realizată în comun de Mozarteum Foundation și de profesorul Cliff Eisen, de la King’s College din Londra, expert în opera compozitorului austriac.

‘Mozart 225: Complete Edition” include toate lucrările compuse de pianist în secolul al XVIII-lea și interpretări alternative ale operelor sale cele mai cunoscute.

Principala noutate pe care o prezintă colecția, din care au fost editate 15.000 de exemplare, este prima înregistrare a ‘K477a’, o lucrare descoperită anul trecut, pe care Mozart a scris-o într-o competiție amicală.

Cele cinci ore de material inedit incluse în această ediție cuprind și o nouă înregistrare a lucrării ‘Sonata K331’ și două ore de înregistrări realizate cu instrumentele care i-au aparținut lui Mozart.

‘Mozart 225’ include două cărți cu coperți tari și ilustrații: o nouă biografie scrisă Cliff Eisen și un volum cu comentariile a circa 30 de experți mondiali în fiecare dintre piesele compuse de Mozart.