Fundația Serviciilor Sociale Bethany va înființa un centru de voluntariat pentru copiii cu dizabilități din Iași , în cadrul căruia vor fi pregătiți voluntarii care vor lucra cu copiii cu nevoi speciale, în cadrul instituțiilor și organizațiilor non-guvernamentale din județ. Scopul proiectului, susținut financiat de Fondul de Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civic Society in Central and Eastern Europe și administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, îl reprezintă implicarea și responsabilizarea tinerilor din Iași vis-a-vis de problematica copiilor cu dizabilități. ”Proiectul, care urmează să fie implementat în perioada octombrie 2014 – august 2015, are o valoare de 77.100 lei, din care 60.100 de lei provin din finanțarea Fondului de Inovare Civică, iar restul de 17.000 de lei reprezintă contribuția proprie. Grupul țintă al proiectului îl reprezintă 150 de tineri cu vârsta cuprinsă între 19 și 24 de ani, studenți la facultățile de asistență social, sociologie, psihologie, comunicare, medicină și arte. Printre activitiățile principale ale proiectului se numără promovarea voluntariatului la nivelul comunității ieșene, crearea unei baze de date cu tinerii înscriși ca voluntari pentru lucrul cu copiii cu nevoi special, derularea unui program de formare, specific lucrului cu copiii cu dizabilități, precum și, nu în ultimul rând, plasarea voluntarilor formați în instituții și organizații partenere, inclusive consultanță privind managementul voluntarilor, conform noii legi a voluntariatului”, a declarat Diana Păiuș, manager zonal al Fundației Serviciilor Sociale Bethany. Potrivit inițiatorilor, proiectul a avut la bază numărul foarte mare al copiilor cu dizabilități, raportat la capacitatea instituțiilor publice de profil de a oferi servicii de recuperare și reabilitare (în luna decembrie 2013, la nivelul județului Iași erau înregistrați 2.652 de copiicu dizabilități, dintre care 840 beneficiau de servicii în centrele de recuperare), accesul limitat al copiilor cu dizabilități în învățământul de masă și incluziv, slaba implicare a comunității în asigurarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități, respectarea valorii voluntariatului, ca formă de implicare cu beneficii pentru persoanele și comunitatatea aflată în nevoie, precum și recunoașterea competențelor dobândite prin voluntariat. (E.M.)