Un evreu radical care l-a răpit și l-a ucis pe un adolescent palestinian, contribuind astfel la declanșarea unui ciclu de violențe care a escaladat în războiul din Fâșia Gaza din 2014, a fost condamnat marți la închisoare pe viață de un tribunal israelian, plus încă 20 de ani de detenție, relatează DPA și AFP.Yosef Haim Ben David a fost găsit vinovat luna trecută de tribunalul districtual din Ierusalim de răpirea și uciderea adolescentului de 16 ani Mohammed Abu Khdair în iulie 2014.
El și încă două rude, în vârstă de 16 ani la momentul respectiv, au fost găsiți vinovați că l-au răpit pe Abu Khdair din locuința sa din Ierusalimul de Est, l-au bătut până și-a pierdut cunoștința și apoi l-au transportat într-o pădure din apropiere, unde Ben David l-a stropit cu benzină și i-a dat foc când încă era în viață.
Acuzarea a solicitat ca Ben David să fie condamnat la închisoare pe viață plus încă 35 de ani, dar în cele din urmă procurorul de caz, Uri Korb, a spus că sentința arată că sistemul de justiție din Israel tratează sever orice condamnat, indiferent de rasă sau religie.
Pe lângă închisoarea pe viață, tribunalul a dictat în cazul lui Yosef Haim Ben David o condamnare la 20 de ani suplimentari de detenție, pentru infracțiunile comise în afara crimei, respectiv răpire, tentativă de răpire a unui alt copil palestinian în ajun și atacuri asupra unor bunuri palestiniene.
De asemenea, el a fost condamnat să plătească 150.000 de shekeli (34.000 de euro) familiei victimei și 20.000 de shekeli (4.500 de euro) celei a copilului pe care a încercat să-l răpească.
Verdictul în cazul principalului acuzat a fost punctul culminant al unui proces foarte tensionat și emoțional. La anunțarea verdictului, familia victimei și-a exprimat furia și l-a insultat pe condamnat, cerând să fie spânzurat, notează AFP.
‘A meritat condamnarea la moarte’, a declarat în sala de tribunal mama victimei, Suha Abu Khdair.
‘Trebuie să moară în închisoare’, a spus tatăl adolescentului mort, Hussein. ‘Nu vom accepta nimic altceva în afară de asta’, a adăugat el.
Zeci de palestinieni au protestat în fața tribunalului, unii dintre ei scandând ‘Moarte evreilor’, notează DPA.
Cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței, Ben David și-a cerut scuze în fața tribunalului, dar a refuzat să-și asume responsabilitatea pentru actul comis. ‘Îmi cer scuze, nu am vrut ca asta să se întâmple, îmi pare rău pentru familie. Nu eram eu însumi, am pierdut controlul asupra mea’, a spus acuzatul, îmbrăcat în cămașă neagră și cu kippa pe cap.
Luna trecută tribunalul a ajuns la concluzia că Ben David era deplin conștient de acțiunile sale când a comis crima și drept urmare poate fi condamnat. Avocații lui au încercat să invoce faptul că acuzatul nu era în deplinătatea facultăților sale mintale sau că avea un grad redus de responsabilitate.
Ben David a spus că această crimă a fost o răzbunare pentru răpirea anterioară și uciderea a trei adolescenți israelieni de către doi palestinieni în Cisiordania.
Cele două rude mai tinere ale sale au fost condamnate la închisoare pe viață și respectiv la 21 de ani de detenție. Procurorii au apreciat că Ben David a plănuit crima, iar cei doi minori, care între timp au împlinit 18 ani, l-au ajutat să o comită.
Răpirea din iunie 2014 a celor trei adolescenți israelieni a declanșat o amplă campanie de descinderi și arestări în Fâșia Gaza, la care Hamas a răspuns din Fâșia Gaza cu tiruri de rachete, iar situația a escaladat ulterior în războiul de 50 de zile din Gaza.
Condamnările la închisoare pe viață în Israel sunt pe termen nelimitat, dar președintele le poate reduce la 25 sau 30 de ani în funcție de caz, în baza unei recomandări a unei comisii pentru eliberarea condiționată. Pe de altă parte, acest organism poate recomanda ca pedeapsa să nu fie redusă, precizează DPA.
Verdictul de marți a fost dat într-un climat de violență între israelieni și palestinieni, care s-a soldat cu peste 200 de morți de la 1 octombrie.
Marți seară, trei soldați israelieni au fost răniți în apropiere de Ramallah, în Cisiordania, de un palestinian care i-a lovit cu mașina și apoi a fost împușcat mortal, informează armata israeliană.